11 milioane de români nu au citit nicio carte în 2023, iar unul din trei români (35%) nu a citit nicio carte în viața lui, conform Institutului Național de Statistică.

În ultimii 35 de ani, România a fost constant la coada clasamentului european în privința consumului de carte. Statisticile oficiale spun că românilor le lipsesc timpul și cheful de a citi.

Un cititor dezinteresat înseamnă un scriitor sărac, o piață a cărții limitată, puține edituri interesate să descopere talentul românesc și librării care trăiesc mai degrabă din vânzarea de decorațiuni și cadouri decât din literatură.

În nomenclatorul joburilor românești, sintagma „scriitor” are două înțelesuri: codul 264102 consemnează meseria de „scriitor”, iar codul 43230 menționează „scriitori-vagoane”.

Dacă cei încadrați în a doua categorie lucrează cu cărți de muncă și un venit fix, primii nu se pot lăuda cu luxul stabilității.

Cu extrem de puține excepții, majoritatea scriitorilor români contemporani – chiar și cei mai apreciați de către critică – mai au nevoie de un job ca să supraviețuiescă. Să fii scriitor e o vocație. Uneori costisitoare și lipsită de beneficii. Alteori, o himeră a gloriei trecătoare.

Cărțile, chiar și dintre cele mai bune, au o existență trecătoare. Succesul cărților nou-apărute are un termen de valabilitate de șase luni. E răstimpul în care trebuie să se vândă un tiraj pentru ca scriitorul și cartea să nu fie trecuți la „și alții”.

Piața scriitorilor români este săracă. Nu în oameni, talent sau cifre. În încasări, organizare, adaptare la standarde moderne, promovare și semnificație.

De majoritatea scriitorilor români, nici măcar școala românească nu a auzit. Educația se încăpățânează, din neștiință sau din comoditatea celor care i-au condus vremelnic destinele, să prefere scriitori din vremuri apuse.

Moștenirea comunistă persistă încă în programele de limba română, care abundă în poeți sau prozatori promovați și consacrați de regimul Nicolae Ceaușescu, mulți dintre ei deveniți relevanți ca „veșnici rapsozi” ai comunismului.

Cărți multe, valoare puțină

În România, se publică anual peste 30.000 de titluri noi românești.

În ultimii cinci ani, în total, 183.876 de titluri au primit Internațional Standard Book Number (ISBN), periodic sau ocazional, de la Biblioteca Națională.

S-au mai tipărit și cărți fără ISBN, dar fără relevanță pe piața scriiturii.

Nici alte două treimi din cele 33.000 de titluri noi nu contează pentru lumea scriitorilor - sunt manuale, auxiliare sau cărți supernișate pentru promovarea în diverse funcții administrative, școlare sau academice.

În librării ajung, în fiecare an, cam 9.000 de titluri noi - beletristică sau cărți de specialitate din diverse domenii.

Uniunea Scriitorilor, asociația de creație, profesională și sindicală a scriitorilor din România, are 2.600 de membri, dar majoritatea celor care scot cărți în 2024, mai ales cei din noile generații, nu au legătură cu organul reprezentativ al scriitorimii.

Vânzările de carte, cu excepția manualelor, se ridică la aproximativ 60 de milioane de euro anual. Mai puțin de o treime din sumă, adică 20 de milioane de euro, o reprezintă piața autorilor români. Manuale sau auxiliare au propria piață – 40 de milioane de euro, dublu față de beletristică și carte de specialitate.

Viața de scriitor. Cu cât rămâne un scriitor din prețul cărții

Prețurile cărților scriitorilor români și cele ale autorilor străini traduse în limba română care se vând în librăriile fizice și online din România sunt similare.

Ele pot varia, pentru beletristică, de la câțiva lei - când cărțile sunt la reducere, la câteva sute. Prețurile cărților de specialitate – dicționare, albume de artă sau în limbi străine – sunt de câteva ori mai mari.

Prețul unei cărți depinde de întinderea scriiturii, format, prezentarea grafică, calitatea hârtiei sau tiraj. În 2023, prețul mediu al unei cărți de beletristică vândute în librării era de puțin peste 50 de lei per volum.

Mihai Mitrică de la Asociația Editorilor din România a explicat, pentru Europa Liberă, cum se împart banii încasați pentru fiecare volum. Noi transformăm procentele în bani luând drept referință prețul mediu de 50 de lei.

Din cei 45% pe care îi încasează librăriile, sunt plătite chiriile pentru spații, amenajările, salariile, dotările și promovarea.

Un tiraj mediu se ridică, în România, la 800-1.000 de exemplare,pentru ficțiune și 1.500-2.000 de exemplare pentru nonficțiune.

„Cu 800-1.000 de exemplare, un autor poate spune că a vândut bine, are 800 de oameni care îl citesc, publicul lui fidel”, explică Ovidiu Șimonca, jurnalist, editor și responsabil de PR la o editură literară.

El spune că sunt și câteva excepții notabile care reușesc să vândă, pe piața românească, mai mult. Îi nominalizează pe Ioana Pârvulescu sau Mircea Cărtărescu.

La un tiraj bun, un scriitor poate încasa între 1.500 și 2.500 de lei, uneori mai mult, în funcție de dărnicia editurii.

Mihai Radu este un scriitor din generația nouă. A debutat în 2009 cu volumul de proză scurtă „Hobby și alte povestiri”.

El a cunoscut succesul cu cele două cărți publicate împreună cu fosta jurnalistă Simona Tache - Femeile vin de pe Venus, bărbaţii de la băut (2013) şi Bărbaţii vin de pe Marte, femeile de la coafor (2015).

La momentul publicării celor două cărți, amândoi erau și jurnaliști și lucrau pentru săptămânalul de satiră Cațavencii.

„Nu cred că cine publică ficțiune în România trebuie să se gândească la creditul din bancă. Greu de spus ce face o carte să fie bestseller; oricum, imposibil de spus înainte de a o scrie sau de a o publica. E o întâmplare mai degrabă, dincolo de implicarea editurii prin promovare”, crede Mihai Radu.

O carte de succes îi poate aduce autorului câteva mii de euro. Alta care, din punctul lui de vedere și al criticilor, este chiar mai valoroasă literar poate să nu-i aducă, uneori, nimic.

Pe lângă banii din drepturile de autor, un scriitor bun mai poate primi bani din vânzarea drepturilor pentru adaptări sau ecranizări sau, dacă au noroc, din drepturile de autor oferite de edituri străine, dacă respectiva carte este tradusă și vândută în străinătate.

Promovarea, bat-o vina

Scriitorul Stelian Tănase a publicat 30 de cărți, unele traduse sau în curs de traducere în mai multe limbi străine. Spune că, în anul 2024, promovarea este esențială pentru reușita unei cărți.

„Succesul nu se face așa, spontan. Apare unul, bagă cartea în raft într-o librărie centrală, mai apar și două articole în presa literară și deodată are succes. Nu e adevărat. Impunerea unui scriitor pe piață și a unui autor, a unei cărți, este o operație foarte minuțioasă”, explică autorul Repertoarului amorului.

Cartea a fost vândută în zeci de mii de exemplare, de pe urma căreia autorul a câștigat bani cât să plătească întreținerea unei case pe perioada unei ierni. „Nu puțin, că e casă mare”.

Cartea, spune Stelian Tănase, trebuie tratată ca orice alt bun și promovată ca atare pentru a fi vândută.

„Este cum ai vinde șosete, domnule, anul ăsta se poartă șosete bleu cu dungă verde, la anul se poartă dungi verticale, pepit sau material pepit. Faci reclamă la acest produs, asta plătește clientul, asta promovezi”, explică Tănase.

Jurnalistul literar Ovidiu Șimonca crede și el că lansarea la un târg de carte sau la o librărie nu este suficientă ca volumul să reziste pe piață. El trebuie promovat ulterior prin turnee și evenimente.

„Literatura română actuală nu mai este o chestie excentrică pe care să nu vrei, ca editură, să o publici, să o eviți. De 20 de ani de când Poliromul a inițiat colecția de scriitori români, au publicat peste 300 de titluri, asta înseamnă 15 titluri pe an din care, în fiecare an, erau 2-3-4 debuturi”, explică Șimonca.

El spune că, după modelul Polirom, toate editurile mari au căutat să publice autori români.

Promovarea înseamnă bugete, uneori mari, turnee în țară, dar și în străinătate, dacă e cazul, punerea la dispoziția criticilor și a presei de specialitate - și ea limitată - de cărți.

De asemenea, aranjarea de interviuri pentru scriitori.

În România, din cunoștințele celor care activează pe piața literară, nu există nicio agenție de publicitate specializată exclusiv pe promovarea literaturii românești contemporane.

Angajații editurilor sunt cei care, pe lângă editare, se ocupă și de promovare, în limita unor bugete. Cei care se ocupă de PR-ul editurilor preferă și ei nume consacrate.

Tot despre importanța promovării vorbește și agentul literar Livia Stoia, proprietară a uneia dintre singurele patru agenții de specialitate din România.

Agentul literar, o meserie aproape inexistentă în România

Agenția Liviei Stoia, care promovează autori în 21 de teritorii, are în portofoliu preponderent scriitori străini - germani, olandezi, danezi, finlandezi, norvegieni, suedezi și islandezi - și 25 de scriitori români de ficțiune, non-ficțiune sau carte de copii.

Spune că România este la început de drum în promovarea autorilor locali, cu ambiții mari, dar mult în spatele unor state vecine. În lipsa unei piețe reale a agenților literari - există doar patru agenții literare în România - autorii și editurile preferă să se contacteze direct.

În lipsă de timp și oameni, agenția Liviei Stoia a făcut chiar și o mențiune pe site că nu mai poate primi manuscrise nesolicitate.

Avantajul de a lucra cu un agent literar este că el are legături în străinătate, iar asta ajută mult la confirmare.

Confirmarea este și motivul pentru care editurile din România preferă să publice carte străină. Cărțile și scriitorii consacrați au deja promovare, succesul de casă fiind garantat, într-o epocă digitalizată în care și trendurile în materie de literatură vin din străinătate.

În tentativa de a promova scriitori cu valoare literară din România, agențiile îmbină ajutorul către aceștia cu promovarea unor cărți consacrate sau scriitori în vogă din străinătate, dar care nu au o valoare literară foarte mare.

În străinătate, autorii beneficiază de bugete de marketing uriașe care merg spre presa de specialitate sau spre turnee naționale și internaționale de promovare. În țările în care se traduce cartea, de asemenea, editurile au obligația de a face campanii de marketing.

„Doar scriitura nu este suficientă, iar, ca dovadă, este faptul că apar destul de multe trenduri promovate masiv pe TikTok și pe Instagram, dar în special TikTok – aceasta este platforma la modă, în momentul de față, și care atrage foarte mulți cititori, în special tineri. Dacă ești celebru pe TikTok și ai știut să apeși butoanele care trebuie pentru anumite categorii, ai șanse să îți vinzi cartea, poate ea nu este o valoare literară”, explică Livia Stoia.

O agenție literară are în portofoliu și literatura de consum care vinde bine și care permite promovarea scriitorilor de reală valoare literară.

Că promovarea pe rețelele sociale ar putea fi rețeta succesului o demonstrează experiența observată în alte state.

„Am văzut la târgurile de carte de la Leipzig și de la Varșovia cozi de sute de metri de tineri cu vârste între gimnaziu și 20+, la editurile care vând literatura care este la modă pentru ei, promovată pe TikTok sau autori locali care le spun lor ceva, apasă pe butoanele lor”, explică Livia Stoia.

Cum diferă succesul din străinătate de succesul local

E o diferență între un autor în țara lui față de succesul unuia într-o țară străină. Livia Stoia spune că un autor care are succes în țara lui are șanse mari să aibă succes și în străinătate. Cu toate astea, există mai multe bariere care nu fac universală literatura română.

Unul dintre impedimentele pe care le întâmpină literatura română în străinătate este limba.

„Nu avem decât puțini traducători care să se încumete să traducă în afară”, explică jurnalistul literar Ovidiu Șimonca.

Sean Cotter, traducător și profesor de literatură și traducere la Universitatea Texas din Dallas, Texas, este unul dintre cei doi-trei care traduc în engleză. Pentru traducerea romanului Solenoid a lui Mircea Cărtărescu a primit un premiu din partea Institutului Cultural Român.

Pentru franceză ar exista unul-doi traducători, unul de italiană și așa mai departe. Nici pentru traducători nu ar putea fi un job permanent traducerea din română.

Institutul Cultural Român a încercat să facă școli de vară pentru traducători din mai multe țări europene care traduceau din română. Dar e prea puțin, cred oamenii din domeniu.

De lipsa traducerilor se lovesc și agenții literari care merg la edituri străine interesate de publicarea de carte românească.

„Autorul nu-și permite să traducă respectiva carte, poate își permite să traducă câteva capitole, dar nu toată cartea sau nu 80 sau 100 de pagini, cât furnizează editurile din Norvegia, de exemplu, care au fundații care acordă subvenții de traducere sau subvenții de traducere pentru pasaje mai lungi”, explică Livia Stoia.

„Nu există legături cu cele mai bune edituri din străinătate și nici presa, și nici evenimentele cele mai bune”, enumeră Șimonca alte dintre problemele promovării scriitorilor români.

O soluție pentru a scoate literatura română și imaginea României din zona puțin-relevantului este promovarea cu ajutorul statului, cu un câștig de imagine pe termen lung, sunt de părere editorii și scriitori: subvenții pentru traducerea sau pentru școli de formare de traducători, bani pentru apariții media și promovări la târguri și evenimente naționale.

Excepțiile

Îi numeri cu greu pe degetele de la o mână. Sunt scriitorii care au reușit să obțină recunoașterea internațională, să devină niște nume care se aud în multe dintre cercurile literare ale lumii.

Mai mult de jumătate dintre ei au primit recunoașterea mai întâi într-o altă limbă decât cea română.

Lui Norman Manea, Herta Mueller, Matei Vișniec, li se alătură Mircea Cărtărescu, Ioana Pârvulescu, Gabriela Adameșteanu sau Ana Blandiana, care au cunoscut mai întâi recunoașterea națională și apoi pe cea a lumii. Au vândut zeci și chiar sute de mii de cărți în țară sau străinătate, au texte publicate în manuale și umplu săli de conferințe sau librării.

Sărăcia materială pe timpul vieții, marginalizarea și stigmatizarea socială au însoțit viața scriitorilor români din totdeauna.

Talentul a fost mai degrabă o povară decât o binecuvântare. Literatura română abundă de lipsuri și singurătate, de la Mihai Eminescu la Mihail Sebastian. Evaziunea din țară sau din limba română a fost salvarea cu gust amar. După 35 de ani de libertate, scriitoricimea, ca și țara, își caută încă drumul cel bun.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI