În momentul de față, România nu ar fi primită în UE, dacă ar fi țară candidată, într-atât nu(mai) corespunde criteriilor elementare ale Uniunii, așa că ne putem întreba cum poate o așa țară șleampătă să militeze pentru primirea în UE a altora care nu îndeplinesc aceleași criterii elementare?
România și Bulgaria au beneficiat de avântul naiv, pe fond de prosperitate, al anilor 2.000, când euforia căderii Zidului Berlinului și a comunismului era încă proaspătă.
Așa încât, după acel Big Bang din 2004, primirea a zece țări deodată, a urmat în 2007 cooptarea României și Bulgariei, țările cele mai puțin pregătite.
Sigur, ele au fost puse de la început sub un mecanism de supraveghere a funcționării justiției, dar ideea era că acela avea să fie temporar.
Astăzi, însă, situația în justiție și în funcționarea statului de drept arată mult mai rău decât în 2007.
Iată însă că România s-a angajat să împingă candidatura Serbiei în timpul președinției sale a UE. La fel, România mai spune că va sprijini cererea Macedoniei de a începe negocieri de aderare la UE, după încheierea acordului cu Grecia privind noul nume al fostei republici iugoslave. Ministrul român pentru afaceri europene, George Ciamba, a spus luni, 28 ianuarie, că dorește ca Macedonia să înceapă negocierile de aderare în iunie, la o ședință a miniștrilor din UE.
Apoi, vorbind la București după o întâlnire cu un vicepremier macedonean, același Ciamba a mai spus că România sprijină și dorința Albaniei de a deschide negocierile de aderare.
Ministrul de externe Meleșcanu a anunțat, la rândul lui, că România va împinge Serbia, de te întrebi de ce nu și Kosovo.
România nu recunoaște însă Kosovo (la fel cum nu îl recunosc Spania, Grecia, Cipru și Slovacia), însă vrea să aducă Serbia în UE, când de fapt o condiție esențială pentru ca Serbia să se apropie de UE este ca ea să își rezolve conflictul cu Kosovo.
Dar sigur că, sprijinind atât de multe țări cu matrapazllîcuri, ajungi să faci să fie uitate ale tale. În țara orbilor, chiorul e împărat.
