Miercuri 5 iulie 1989

Politrucii nu-și vedeau capul de treabă, adică de ședințe. Abia s-au închis microfoanele din Sala Palatului unde a avut loc Marea Adunare Națională, că marți 4 iulie s-au strâns iar la discuții căpeteniile comuniste în cadrul Comitetului Politic Executiv al Comitetului Central al PCR. De astă dată aveau chestiuni importante la ordinea zilei. Primul document discutat a fost Raportul referitor la proiectul de decret privind repartizarea în producție a absolvenților instituțiilor de învățământ, promoția 1989. În acel an au absolvit învățământul superior 27 365 de tineri, treapta a doua de liceu – aproape două sute de mii și învățământul profesional 177 620 de elevi. CPEx-ul a ajuns la concluzia că repartizare s-a făcut în funcție de sarcinile stabilite la Congresul XIII și la Conferința națională a PCR, și urmând orientările și indicațiile lui Nicolae Ceaușescu „cu privire la asigurarea forței de muncă pentru înfăptuirea obiectivelor de dezvoltare economico-socială a țării, în etapa actuală și în perspectivă.” S-as pus accentul pe asigurarea necesarului de angajați cu prioritate în sectoarele minier, petrolier, energetic și agricol. În decret se subliniază obligați ministerelor și altor organe centrale și locale să asigure încadrarea în muncă a absolvenților în profilele și specializările dobândite și să se ia măsuri pentru efectuarea stagiului de trei ani pentru absolvenții de învățământ superior și de liceu și de cinci ani pentru absolvenții învățământului profesional, în unitățile unde au fost repartizați. Pentru asigurarea stabilității absolvenților pe posturi în unitățile și localitățile de repartiție, „în perioada stagiului nu vor fi admise sub nicio formă schimbarea locului de muncă, transferarea și detașarea în alte unități.” Aceste măsuri draconice de legare de glie a absolvenților ar reflecta, în viziunea CPEx, superioritatea, umanismul „orânduirii noastre socialiste, grija statornică a partidului și statului de a crea tuturor tinerilor patriei posibilitatea de a se pregăti, de a munci în orice domeniu, de a-și manifesta din plin forța și capacitățile creatoare.” Ar mai fi, de asemenea, și o formă de a contracara șomajul căci acolo, se spune, absolvenții sunt lipsiți „de perspectiva unui loc de muncă, a unei vieți sigure și demne.”

Scrisorii trimise cu o zi înainte de „Cercul prieteniei de la Szárszó” îi răspunde „Grupul de prietenie de la Alba Iulia.” Un grup apărut, desigur, peste noapte care se reunise la Centrul de cultură și creație socialistă al sindicatelor din Alba Iulia și care asocia muncitori, țărani cooperatori, intelectuali din acel județ și din alte părți ale țării. Reuniunea a fost deschisă de Mihăilă Drăghici, pensionar, care a citit Apelul cercului de la Szárszó”. Apelul a fost comentat, pentru început, de Ioan Bolunduț, miner la mina Baia de Arieș care spunea că a aflat „cu satisfacție de apel” și că e de părere că „actele iresponsabile ale unor cercuri imperialiste nu au nimic comun cu sentimentele și convingerile poporului ungar, nefiind altceva decât urmarea vechii politici de învrăjbire a popoarelor, în scopul dominației și exploatării.” A mai vorbit și Demeter Maria, inginer agronom de la CAP Ciumbrud, Alba. Ea e de părere că Apelul a intervenit „într-un moment de îngrijorare față de unele manifestări antisocialiste, față de înrăutățirea relațiilor dintre țările noastre.” Mecanismul ar fi „prezentarea ostilă și denaturată a condițiilor în care trăiesc și muncesc oamenii muncii de naționalitate maghiară din România”. Ea spune că e în interesul socialismului să se pună capăt acțiunilor provocatoare pentru ca raporturile între cele două țări să revină la normalitate. Iar Veronel Anghelina, muncitor la Întreprinderea de Mașini agregat din Iași crede că în relațiile dintre cele două țări vor triumfa „acele raporturi de tip socialist care au întărit prieteni dintre popoarele român și ungar.” A vorbit și Ion Hobana, secretarul Uniunii Scriitorilor care a spus că s-a bucurat citind Apelul pentru că este un act responsabil „inspirat din dorința sinceră de a contribui la îmbunătățirea situației existente, pornind de la realități geografice și istorice de necontestat.” Și Gheorghe Anghel, profesor și director al Muzeului județean Alba Iulia, crede că Declarația de la Budapesta și discursurile anticomuniste rostite cu ocazia marii manifestații care a avut loc în capitala Ungariei odată cu reînhumarea rămășițelor pământești ale lui Imre Nagy ar fi fost o încercare dușmănoasă de a semăna „ura și vrajba între popoarele noastre de către unele cercuri reacționare care cultivă sub diferite forme șovinismul și iredentismul ce s-au dovedit a fi în tot trecutul istoric păgubitoare pentru ambele popoare.” În fine, un alt pensionar, profesorul Ion Nicolescu din Blaj, citește scrisoarea adresată Cercului prieteniei de la Szárszó de Grupul român de prietenie de la Alba Iulia pe care participanții o adoptă cu entuziasm. În scrisoare se apără valorile „politicii juste, umaniste a PCR,” tezele și valorile „de necontestat, ale socialismului științific”, se spune că membrii Grupului de român de prietenie vor milita „pentru făurirea pe aceste meleaguri a socialismului”, conștienți că susțin astfel singurul sistem social care „asigură adevărata egalitate în drepturi și libertăți democratice pentru toți cetățenii,” urmând ca Congresul XIV să consfințească prin documentele care vor fi adoptate, traseul României către societatea socialistă multilateral dezvoltată și înaintarea României spre comunism. Cu alte cuvinte prietenia Ungariei și României este pecetluită de faptul că amândouă sunt țări socialiste și orice ar schimba acest echilibru este profund dăunător, periculos... Membrii Grupului român spun că sunt de acord cu propunerile Apelului de pe Balaton și că resping „cu fermitate naționalismul, șovinismul, revizionismul, iredentismul și vrajba, tot ceea ce înjosește persoana umană, orice tendință de amestec în treburile interne ale altor țări, promovate sub impulsul propagandei și acțiunii celor mai reacționare cercuri imperialiste.” În fine, scrisoarea se încheie cu chemarea adresată Cercului de la Szárszó de a comunica și coopera pentru a pune capăt acestei stări de fapt, „în vederea depășirii unor greutăți” pentru o mai bună colaborare între țările și popoarele noastre.

Nicolae Ceaușescu l-a primit pe ambasadorul Statelor Unite ale Americii Roger Kirk, în vizită de rămas bun. Kirk și încheia în acele zile misiunea în România. Roger Kirk a organizat și o recepție de Ziua Independenței, dineu care a fost, astfel, și unul de despărțire. Au participat Ștefan Andrei, viceprim-ministru, miniștri, înalți funcționari de la Ministerul Afacerilor Externe, din alte ministere și instituții, deputați, oameni de cultură și artă, ziariști.

Începe la București a zecea sesiune a Comisiei mixte guvernamentale româno vietnameze de colaborare economică, informează Agerpres. Delegațiile conduse, de partea română de Ludovic Fazekaș (viceprim-ministru) și de partea vietnameză de Nguyen Khanh, vicepreședinte al consiliului de miniștri, „analizează posibilitățile dezvoltării, în continuare, a cooperării bilaterale în domenii de interes comun, al lărgirii și diversificării schimburilor reciproce de mărfuri.”

Pe marile ecrane rulează Secretul... armei secrete; Noiembrie, ultimul bal; Actrița; Colonelul Redl; Locuri în inimă; Caz cu caz nu se potrivește; Jandarmul și jandarmerițele; Oricare fată iubește un băiat; De la literatură la film.

Secretul armei secrete este un film de Alexandru Tatos cu Victor Rebenciuc, Mircea Diaconu, Adrian Păduraru, Manuela Hărăbor, Dem Rădulescu și Carmen Galin. Pe acele vremuri circula ca o rumoare insistentă (semn că era periodic alimentată de surse securistice) zvonul că Ceaușescu dispunea de o armă secretă pe care chiar ar fi folosit-o la granița cu URSS spulberând niște tancuri și topind antiaeriana inamică. Filmul a fost considerat un fel de parabolă a acestei arme excepționale cu care micul, dar tenacele popor român, se opunea Goliathului sovietic cu o făcuse, nu-i așa, de atâtea ori de-a lungul istoriei milenare. Filmul este un basm care-și păstrează o anumită prospețime vintage, de farsă medievală agrementată ici-colo cu aluzii contemporane. Actorii sunt mai toți distribuiți în roluri atipice: Mircea Diaconu, actor care se simțea confortabil în rolurile de băiat bun, muncitor, sârguincios și de viitor, are acum rolul Zmeului „cel mai zmeu”,personaj caricatural, cu dinți de carnaval și cu fața vopsită în roșu, alt pretendent la mâna fetei de Împărat (Manuela Hărăbor, singura care-și joacă rolul vieții, cel de fată frumoasă și atât), împăratul însuși ne înfățișează un Victor Rebenciuc cu perucă pudrată și tricorn pe cap, mai apropiat de Regele lui Ionesco decât de Morometele lui Preda și Gulea. Dem Rădulescu joacă rolul Marelui sfetnic, deopotrivă buf și sinistru, cu țăcălie și chelie, ușor zaharisit, dar tenace. El îi dă în urmărire și pe Zmeu, și pe Voinic (Adrian Păduraru) singurul cu șanse reale la mâna prințesei. Între timp Zmeul își face calculele că ar fi bine să rămână el cu prințesa Hărăbor și cu împărăția Lumii. Situația se complică și mai mult prin apariția altor pretendenți grotești: Burtă (Mitică Popescu) sau Gâtlej uscat (Horațiu Mălăele; biata fată, merita cu siguranță ceva mai bun). Lupta se duce nu doar pentru fată, ci și pentru arma secretă - și pune în mișcare trupe de soldați deprofesionalizați, evadați dintr-o operetă de Rodgers și Hammerstein, cu spioni cu clop și războaie autodistructive (arma secretă nu lansează obuzul în față, ci... în spate, ca să deruteze inamicul; doar că în timp ce face asta, omoară o parte bună din armata Împăratului etc.) Este un basm și nu prea, desprins parcă din paginile lui Boris Vian, putând fi citit și în cheia folosită de literatura esopică a vremii care încifra nemulțumirea crescândă față de reprimarea crescândă a drepturilor fundamentale cu elemente onirice și tușe de cronicar muntean pus pe harță și farsă. Atmosferă carnavalescă, suprarealistă (ceva Fellini naturalizat) în amestec cu multă pălămidă scenaristică și muzicală... Cu totul, un film antieroic și grotesc-suprarealist care încă mai poate fi vizionat măcar pentru rolurile atipice și dinamica filmărilor.