Linkuri accesibilitate

Buletin de știri 3 iunie 1989


Industria metalurgică începuse să scârțâie. Combinatul de la Hunedoara (1970). Fototeca online a comunismului românesc; cota: 235/1970
Industria metalurgică începuse să scârțâie. Combinatul de la Hunedoara (1970). Fototeca online a comunismului românesc; cota: 235/1970

Sâmbătă 3 iunie 1989

Soarele răsare la ora 5.33 și apune la ora 20.54. În general vreme va fi instabilă cu cer variabil, mai mult noros în timpul zilei. Plouă sub formă de averse însoțite, pe alocuri la deal și munte, în vestul și nordul țării, de descărcări electrice. Maximele termice se situează între 17 și 27 de grade iar minimele între 10 și 18 grade.

Ședința Comitetului Politic Executiv al CC. al PCR. Se dezbate, ca îndeobște, raportul referitor la realizarea planului pe luna precedentă și, de asemenea, la măsurile luate pentru îndeplinirea integrală a planului pe iunie, pe semestrul I și pe întregul an 1989. Neajunsurile înregistrate au făcut CPEx-ul să ceară conducerii ministerelor, centralelor și unităților economice „să ia măsuri ferme” pentru a recupera cât mai repede restanțele din lunile anterioare. În acest context au fost discutate și criteriile de selecție a fruntașilor în întrecerea socialistă. S-a discutat despre unele măsuri pe care le propusese biroul executiv al guvernului pentru întărirea ordinii și disciplinei „în organizarea și desfășurarea lucrărilor la centrala nuclearo-electrică de la Cernavodă și sancționarea unor cadre care s-au făcut vinovate de lipsă de răspundere, neglijență și indisciplină în îndeplinirea obligațiilor ce le reveneau și în respectarea prevederilor legale stabilite pentru această centrală.” Și pentru că tot erau la capitolul pedepselor și sancțiunilor s-a prezentat și o informare în legătură cu rezultatele cercetării abaterilor săvârșite de unele cadre din conducerea județului Vâlcea „care s-au făcut vinovate de încălcarea gravă a prevederilor legale, a disciplinei de partid și de stat, a normelor eticii și echității socialiste.” Venerica Pătru, care era prim-secretar PCR al Comitetului județean Vâlcea și președintă la Consiliul popular județean, a fost eliberată din funcție „pentru activitatea necorespunzătoare”. Au mai fost sancționate și alte cadre care s-au făcut vinovate de abateri. Urma ca toate aceste cazuri să fie prelucrate și dezbătute în plenara Comitetului județean de partid și în organizațiile de partid, pentru a trage cu toții concluziile care rezultau „în vederea lichidării stărilor de lucruri negative și îmbunătățirii radicale a întregii activități.”

În cuvântarea sa Ceaușescu e numai critici și supărare. S-or fi realizat unele angajamente însă continuă criza de cărbune cocsificabil și producția de petrol „care au creat o serie de greutăți în buna aprovizionare tehnico-materială.” E nemulțumit și de incapacitatea industriei metalurgice de a se ține de angajamente. Producția deficitară a creat dificultăți în avalul economiei, sufocând aprovizionarea industriei constructoare de mașini „și a altor domenii de activitate.” Critică valabilă și pentru industria chimică. Fotoliile ministeriale începeau să scârțâie. Ceaușescu le cere tuturor celor responsabili (miniștri, organe centrale, Consiliul de miniștri, comitete județene de partid) să ia măsuri pentru a lichida „stările de lucruri negative.” Și ar mai fi un țap ispășitor: centralele din ministere. Nu au fost inventate „să avem niște organisme suplimentare.” Astfel că fiecare minister trebuie să dezbată planuri de măsuri cu centralele, să găsească soluții pentru toate problemele legate de plan și de funcționarea centralelor. Se anunțau săptămâni pline de ședințe. În fine, ore și ore de apostrofări, critici abstracte și arătări cu degetul în sala de ședință. Concluzia este că „este necesar ca organele și organizațiile de partid să tragă toate concluziile din munca de până acum și să stabilească măsuri pentru îmbunătățirea activității, pentru creșterea rolului conducător al partidului în toate domeniile, pentru întărirea răspunderii fiecărei organizații de partid” etc. etc. Cam așa funcționau autoconducerea și autonomia în viziunea lui Ceaușescu.

Ceaușescu acordă un interviu cotidianului Al Wahda News din Emiratele Arabe Unite. Cum lesne e de bănuit, nu e, în cea mai mare parte, decât un interviu de confirmări reciproce: Ceaușescu jură prietenie veșnică Orientului arab („practic întreținem raporturi economice, tehnico-științifice cu toate țările din această zonă”, a Golfului, n.S.Ș.) și e de părere că e loc de mult mai bine. „Cu unele țări din Golf am și stabilit, deja, programe largi, care merg până la dublarea, în următorii ani, a schimburilor economice (...) Perspectiva relațiilor cu Emiratele Arabe Unite, cât și cu celelalte țări din Golf, este foarte bună și, în ceea ce ne privește, vom face totul pentru extinderea lor.” La rândul lor, jurnaliștii îl epatează pe tema lichidării complete a datoriei externe „o mare victorie a poporului român” Este prilej pentru Ceaușescu să facă un mic expozeu istoric al istoriei din ultimii 45 de ani ai României, perspectiva comunistă. Le vorbește jurnaliștilor despre revoluția permanentă prin care trece țara, ca să devină o țară agrar-industrial, din una slab dezvoltată. Face comparația dragă lui între situația economiei din 1945 și cea din 1989, adică economia unei țări distruse de război cu cea a unei țări care se pretinde pe culmile dezvoltării. „Am putea spune că nu există domeniu în care să nu ne putem angaja și unde să nu avem produse competitive.” Apoi spune că există un singur domeniu în care România nu intră în competiție, cel nuclear „(...) pornim de la faptul că tot ceea ce am realizat trebuie să servească dezvoltării pașnice, ridicării generale a nivelului de trai al poporului și nu înarmării și distrugerii.” Spune că a făcut eforturi mari să plătească datoria externă („am plătit aproape de două ori cât am împrumutat, datorită dobânzilor foarte mari”) și s-a decis, după această experiență că nu mai trebuie să facă datorii „pentru că aceasta înseamnă a exporta – fără nimic în contrapartidă – o parte din venitul național, a dăuna de fapt dezvoltării noastre economice și sociale.” Spune că asta nu exclude relațiile internaționale pe care vrea să le extindă cu toate statele, fără deosebire, concentrându-se însă pe țările în curs de dezvoltare. Apoi explică de ce ține partea palestinienilor în conflictul din Orientul Mijlociu. Pentru că el e de părere că problemele din zonă trebuie soluționate pe cale politică (pentru un vechi ilegalist această sintagmă o fi un eufemism pentru, de pildă, terorismul OEP?) „considerând că forța, calea militară, războiul nu pot contribui la rezolvarea lor. Dimpotrivă, agravează relațiile!” Ceaușescu spune răspicat că a susținut de la început „dreptul poporului palestinian la autodeterminare” și acțiunile palestinienilor au atras atenția întregii lumi. „Trebuie folosită la maximum această posibilitate pentru a se ajunge la o soluție globală”. Dar cea mai interesantă parte a interviului este de departe cea dedicată Uniunii Sovietice. Este întrebat ce crede despre restructurarea care are loc în URSS. „Există preocupări asemănătoare și în România?” Mai precis ce principii așează la baza dezvoltării viitoare a țării? Ceaușescu spune că nu doar în URSS se reașază lucrurile dar că e problema fiecărei țări socialiste ce și cum face „și, în ceea ce ne privește, am dori ca ele să ducă la dezvoltarea cu rezultate cât mai bune a fiecărei țări, la perfecționarea societății socialiste, la ridicarea nivelului de trai al popoarelor respective.” El spune că nu mai crede în „modelul unic” în metodele vechi, dogmatice de când a ajuns în fruntea partidului la Congresul al IX-lea. El spune că a pornit de la ideea că fiecare partid și țară „trebuie să realizeze dezvoltarea economico-socială și noua orânduire socială corespunzător realităților proprii, aplicând legile universale și principiile generale ale socialismului la realitățile și năzuințele propriului popor.” Și spune că așa s-a ajuns la autogestionare și autoconducere, prin consiliile oamenilor muncii care au devenit organe colective de conducere și decizie. „Nu admitem și nici nu ne gândim să creăm condiții pentru a se reveni la inegalitățile din trecut.” Spune că la baza întregii dezvoltări economice și sociale se află proprietatea colectivă care reprezintă aproape în întregime proprietatea există și că s-au luat toate măsurile ca această stare de fapt să nu se schimbe. „Vreau să spun deschis că nu avem de gând să deschidem calea pentru a reveni la formele de exploatare și asuprire de altădată”. El spune că și în România există multipartitism, așadar, nu e nicio problemă să se organizeze alegeri cu mai mulți candidați. PCR a înființat ODUS în care se află toți cetățenii din afara partidului. ODUS, spune el, are peste patru milioane de membri, deci mai mult cu sute de mii decât membrii PCR. Toți românii fac parte dintr-o organizație politică sau sindicală. „Avem zeci și zeci de asemenea organizații, care dau posibilitatea participării oamenilor la dezbaterea tuturor problemelor. (...) Toate aceste organisme sunt cuprinse într-un organism politic național – Frontul Democrației și Unității Socialiste – din care, pe lângă toate organizațiile, fac parte și toate cultele religioase și care participă activ, în acest cadru, la întreaga viață politică și socială, își spun părerea asupra tuturor problemelor – și interne și internaționale. (...) Considerăm că nu avem nimic ce ar trebui să schimbăm. Formele pe care le avem corespund societății socialiste românești, oferind o bună perspectivă de dezvoltare a ei spre etape superioare.” În fine, interviul se încheie cu o cacofonie de declarații de prietenie și solidaritate într popoare ca să fie pace în lume între patronul ziarului și Ceaușescu. „Oricând veți fi bine veniți în România – ca prieteni ai poporului român!”

În primele trei zile ale lunii s-au desfășurat lucrările Sesiunii anuale de comunicări științifice organizată de CC al UTC și Centru de cercetări pentru problemele tineretului, informează Agerpres. Lucrările prezentate au subliniat „în spiritul tezelor, ideilor și orientărilor tovarășului Nicolae Ceaușescu, participarea activă, responsabilă a tineretului la ampla operă de dezvoltare multilaterală a societății noastre socialiste, la făurirea noului destin comunist al României.” Au participat cercetători, cadre didactice din învățământul superior, tineri din diverse domenii de activitatea „au fost puse în evidență aspecte privind dezvoltarea conștiinței socialiste, revoluționare și patriotice a tineretului, formarea personalității tinerilor în concordanță cu sistemul de valori al societății socialiste românești și implicarea lor tot mai sporită la înfăptuirea mărețelor obiective social-economice ale țării.” Așadar, în lucrările prezentate s-a pus în evidență cât e de necesară „perfecționarea continuă a formelor de educare și formare comunistă a tinerei generații, ridicarea permanentă a nivelului de pregătire și perfecționare profesională, sporirea contribuției tineretului la înfăptuirea programelor de dezvoltare economico-socială a țării.”

Institutul de virusologie Ștefan S. Nicolau din București a ajuns la mai mult de 60 de produse biologice-antigene și seruri imune test, truse de imunodifuzie, imunoreactanți, culturi celulare, produse în ultima perioadă, după cum informează Agerpres. Unul dintre produsele vedetă pentru eficiența sa profilactică este vaccinul gripal cu virusuri inactivate „Nivgrip”. Are un grad ridicat de puritate și asigură o bună rezistență organismului la infecția cu virusurile gripale, cu un grad de protecție de 80%. „Spre deosebire de vaccinurile gripale realizate în alte țări, produsul obținut de specialiștii români cuprinde virus integral purificat” care ar produce stimularea imunității celulare și formarea de anticorpi secretori, anticorpi serici și interferon endogen. „Aceste proprietăți au determinat utilizarea noului vaccin în combaterea stării de purtători de virusuri respiratorii, frecvent întâlnită atât la adulți, dar mai ales la copii.”

În prima gală a semifinalelor Campionatelor europene de box care se desfășurau la Atena, Daniel Dumitrescu (categoria semiușoară) l-a învins la puncte (5-0) pe campionul italian Giorgio Campanella și-l întâlnește în finală pe boxerul sovietic Konstantin Tsiu. La rândul său, Rudel Obreja, la categoria mijlocie mică, s-a calificat tot prin victorie la puncte în fața lui Rosen Ibișev (Bulgaria). În ziua a doua a turneului de calificare pentru Campionatul european masculin de volei, competiție care avea loc la Baia Mare, România a învins Belgia cu 3-0. În acel sfârșit de săptămână în Las Tunas, Cuba, are loc concursul internațional de gimnastică Cupa Moncada. La întreceri participă sportivi din România, Venezuela, URSS, Mexic, SUA, Bulgaria și alte țări.

De vânzare: „Rame pentru tablouri, bibliotecă, măsuță forjată deosebită, măsuțe, statuetă, magnetofon Tesla, televizor Venus, radio Bucur, podoabe, pălării retro, slipuri, îmbrăcăminte, încălțăminte, diverse obiecte”; „Mobilă dormitor, masă, scaune tapițate, haină piele, bărbătească”; „Pianină Bluthner, televizor Intim, magnetofon ZK 146”

Se cumpără: „Blană linx, tigru, vulpe, măsuțe stil telescopice, podoabe, pahare deosebite”; „Aerograf, locomotive, vagoane, accesorii trenuleț (documentații), machete auto metal și alte jucării vechi. Aștept provincia”; „Ceas buzunar Philippe Patek – Philippe Watch (an fabricație 1700), dormitor Louis XV-XVI, folosibil imediat, original. Vând sufragerie florentină 12 persoane (20 piese), perfectă stare”; „Cojoc bărbătesc de fabrică măsura 54-56, păpușă cu cap porțelan, obiecte decorative”

La televizor, programul începe cu Telex, la ora 13.00. La 13.05, emisiunea de divertisment La sfârșit de săptămână (color) apoi, la 14.45, Săptămâna politică. Programul se închide la ora 15.00 și se redeschide la 19.00 cu Telejurnalul de seară. Apoi, la 19.20, Sub tricolor, sub roșu steag. Versuri patriotice, revoluționare (color). La 19.30, Teleenciclopedia. La ora 20.00 Melodii de neuitat (color). La 20.35, Film artistic (color) Enigma. La 22.00 Telejurnal. La 22.10, Canțonete celebre. La 22.30, programul se închide.

La Opera Română, spectacol cu Povestirile lui Hoffmann iar la Teatrul de Operetă, Văduva veselă. La Ateneul Român, sala Studio, Tribuna tinerilor soliști. În Sala Mare a Teatrului Național, A douăsprezecea noapte. În sala Amfiteatru, Un anotimp fără nume iar în sala Atelier, Ultimul set. Pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra, Teatrul de stat din Arad joacă D-ale carnavalului. La Nottara în sala de pe Magheru, Micul infern iar la Sala Studio, La un pas de fericire. La Teatrul Mic pe scenă, Cameristele. La Teatrul Foarte Mic, Bătrâna și hoțul. Studenții de la IATC au reprezentație cu Mobilă și durere la Studioul de teatru Casandra. În București se desfășoară Săptămâna teatrelor de păpuși și marionete (ediția a II-a) și, pe scenele Teatrului Țăndărică, au spectacole trupe de teatru din Botoșani, Sibiu și București).

Pe marile ecrane, Viața ca o poveste (ciclul Filmul românesc ieri și azi), Maria și marea, O vară cu Mara, Cucoana Chirița, Martori dispăruți, De ce are vulpea coadă, De la literatură la film, Gobseck, Un bărbat și o femeie, Broscuța fermecată, Biciul fermecat, Dragonul alb, Caz cu caz nu se potrivește.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG