19 iunie 1989

Soarele răsare la ora 5.31 și apune la ora 21.02. Vremea se menține răcoroasă și, în genere, instabilă. O instabilitate mai accentuată în sud și centru unde cad averse însoțite de descărcări electrice. Cantitatea de apă poate depăși 25 l/m². În rest, plouă izolat. Temperaturile din timpul zilei se vor situa între 14 și 24 de grade în vreme ce minimele termice de noapte vor fluctua între patru și 14 grade.

Pagini întregi ocupă în presa zilei relatările despre „numeroasele adunări ale oamenilor muncii” care „dau glas indignării poporului român față de provocările antisocialiste, revizioniste și antiromânești care au avut loc, recent, la Budapesta” sprijinind „cu fermitate protestul oficial al guvernului Republicii Socialiste România adresat guvernului Republicii Populare Ungare.” Este riposta românească la manifestațiile anticomuniste care au avut loc pe 16 iunie la Budapesta în timpul procesiunii reînhumării cu onoruri oficiale a lui Imre Nagy, când cei prezenți la manifestație au comemorat victimele represiunii revoluției maghiare din 1956 iar membri ai Forumului Democrat Maghiar s-au întâlnit cu intelectuali români din exil. „Impresionante adunări ale oamenilor muncii au avut loc duminică, în unități industriale și agricole din numeroase județe și din municipiul București în cadrul cărora – muncitori, ingineri, maiștri, tehnicieni, țărani, cooperatori, mecanizatori și-au alăturat glasul condamnând cu fermitate gravele manifestări antisocialiste, revizioniste și antiromânești desfășurate la Budapesta”, scriau ziarele. O demonstrație că zâzania cu vecinii apuseni a fost mereu o stratagemă eficientă de deturnare a atenției de la problemele interne. Participanții la aceste adunări „au exprimat îngrijorarea față de recrudescența forțelor reacționare, antisocialiste și contrarevoluționare din această țară care, încurajate și sprijinite din afară, tolerate din interior, printr-o politică de concesii și abdicări, incită la ură și violență, la acte ostile ce contravin flagrant spiritului Actului final de la Helsinki, cauzei păcii și securității în Europa, înseși intereselor poporului ungar.” Politrucii de la București dau vina pe „o serie de cercuri reacționare maghiare care ar fi încurajat o nouă provocare antiromânească (...) cu participarea unor elemente declasate, legionare, fasciste, care și-au găsit adăpost și azil în Ungaria sau au venit din țări occidentale, elemente trădătoare ce s-au pus în slujba unor servicii străine ostile României.” Este vorba, desigur, de semnatarii Declarației de la Budapesta. Printre aceștia Mihnea Berindei, Ariadna Combes, Mihai Korne, Ion Vianu, Dinu Zamfirescu, cu toții în fruntea unor organizației pentru apărarea drepturilor omului sau în conducerea partidelor istorice din exil. Ulterior au mai semnat și alte persoane și organizații: Florica Dumitrescu, Theodor Cazaban, Paul Goma, Virgil Ierunca, Adrian Niculescu, Sanda și Vlad Stolojan, Matei Cazacu, Dan Alexe, Vladimir Tismăneanu, Ileana Vrancea, Doru Braia, Ileana Verzea etc. pe lângă reprezentanții partidelor și organizațiilor nonguvernamentale maghiare. În România, toți cei care protestau împotriva manifestațiilor de la Budapesta au cerut să se înceteze aceste „acțiuni provocatoare” care denigrează politica partidului și statului, „marile transformări care au avut loc în întreaga viață economico-socială a patriei”, considerând că reprezintă „o inadmisibilă imixtiune în treburile interne ale României, o încălcare grosolană a suveranității naționale.” Se vor opune din răsputeri „impostorilor stipendiați de diverse oficine străine, să se amestece în treburi„ care sunt doar ale poporului român, în probleme care privesc munca și viața sa.” La Întreprinderea 23 August din București, lumea a venit duminica dimineața cu pancarte pe care scria „Jos cu manifestările revizioniste și iredentiste!”, „Să înceteze atacurile antiromânești în Ungaria!” Secretarul de partid Petre Răducanu a spus că „respingem cu fermitate calomniile grosolane și denaturările la adresa politicii partidului și statului nostru, a marilor realizări dobândite de poporul român”. Inginera Cristina Gociu și-a exprimat „adeziunea totală față de protestul oficial al guvernului român(...) Cerem să se pună capăt acestor manifestări, fiind convinși că se vor găsi soluții politice și diplomatice care să mențină climatul de încredere și bună vecinătate în Europa, liniștea celor două popoare vecine.” Multe din aceste întruniri indignate au fost organizate în localități cu o semnificativă populație maghiară pentru a dovedi că acuzele venite de la Budapesta sunt fără temei, de vreme ce înșiși etnicii maghiari din România le condamnă. Și, firește, toate aceste întruniri s-au încheiat cu telegrame efuzive de susținere a politicii partidului și a lui Ceaușescu în tot ce dorește să înfăptuiască și mai ales în realegerea sa la conducerea partidului, angajându-se să se achite de sarcinile pe care le au, „contribuind astfel la transpunerea în viață a mărețelor programe de dezvoltare economico-socială a țării, la ridicarea României socialiste pe noi culmi de progres și civilizație.” Toți, începând cu muncitoarele de la FCTB, țăranii de la CAP Biharia (Bihor), minerii de la Mina Herja (Maramureș), Întreprinderea de Vagoane, Arad, și ajungând la Întreprinderea Unirea din Cluj, CAP Șomcuța Mare (Maramureș) sau Întreprinderea Electroaparataj din Capitală, condamnă vehement și cu aceleași vorbe manifestările care „contravin flagrant principiilor statornicite în relațiile dintre țările socialiste”: Toți vorbesc despre „îndreptățita noastră indignare” care „se datorează și caracterului antiromânesc pe care l-a îmbrăcat această manifestație de amploare din capitala unei țări de care ne leagă relații de bună vecinătate”; toți spun că, fiind oameni ai muncii și cetățeni români, „resping cu indignare amestecul străin în viața poporului nostru, încercările de denigrare a rezultatelor pe care le-am obținut prin munca unită a întregii națiuni, în anii construcției socialiste.” Și cu toții par să știe despre ce vorbesc, deși nici presa tipărită, nici televiziunea și nici radioul de stat nu au transmis o vorbă despre ce se întâmpla la Budapesta, nici despre destrămarea conducerii comuniste, nici despre reînhumarea cu onoruri a lui Imre Nagy, considerat la București un trădător al cauzei, și nici despre conținutul adevărat al Declarației de la Budapesta care, după cum se vede, nici astăzi nu este cunoscut.

Câteva zile mai târziu, arhitectul Gheorghe Leahu comentează mitingurile „ținute în toată țara pentru a protesta cu indignare în fața provocării fasciste, anticomuniste, antiromânești ale ungurilor, ale Ungariei cu prilejul reînhumării fostului secretar al partidului, Imre Nagy, executat în urma contrarevoluției din Ungaria în 1956.” Au fost organizate proteste peste tot și au fost convocați oamenii cu miile, chiar dacă nu auziseră, probabil, ce a fost în Ungaria.„Cert este că s-a bătut 2-3 zile toba indignării ca apoi totul să se stingă, Peste două săptămâni conducerile tuturor partidelor comuniste frățești vor fi oaspeți ai România. Gafa s-a comis, relațiile cu Ungaria, deja precare, din cauza politicii lui, au mai fost încă o dată subțiate dintr-o inițiativă unică specializată în gafe diplomatice.”

Ca printr-un miracol, parte dintre IAS-urile și CAP-urile vizitate recent de Ceaușescu (Furculești, de pildă) raportează că recoltele lor medii de orz au atins cote record. „Puternic însuflețiți de minunatul dumneavoastră exemplu de muncă și activitate revoluționară, dedicate înfloririi multilaterale a patriei, vă raportăm că, așa cum ne-am angajat, am încheiat recoltarea orzului pe întreaga suprafață cultivată obținând o producție medie de 8510 kg/hectar depășind cu peste 1800 kg producția medie planificată”, îi scriu cooperatorii teleormăneni de la Furculești. Apoi îl asigură că atenția lor se îndreaptă către culturile de porumb, floarea-soarelui și sfeclă de zahăr, „a căror stare de vegetație, așa cum ați apreciat și dumneavoastră, mult stimate secretar general, este deosebit de bună, anunțând producții care să ne dea dreptul, atât nouă, cât și celorlalte unități din Consiliul Unic Agroindustrial Furculești să aspirăm a obținerea înaltului titlu de Erou al Noii Revoluții Agrare.” Și cooperatorii din Măldăeni, tot în Teleorman, raportează recorduri la recolta de orz (depășind cu 1835 de kg producția prognozată la hectar) și îi mulțumesc de „vizita efectuată în unitatea noastră, pentru bogăția de idei și învățăminte desprinse din discuțiile purtate la locul nostru de muncă.” La Greaca (județul Giurgiu) aceleași numere mari, recorduri și mulțumiri extreme pentru vizita făcută de Ceaușescu recent pe tarlalele lor. Vor să dea bice să înceapă recoltatul grâului, să realizeze planul la culturile duble și să obțină producții cât mai mari care să-i plaseze în liga mare a celor care candidează pentru „înaltul titlu de Erou al Noii Revoluții Agrare.” Inutil să mai adăugăm că toate aceste telegrame par să fi fost scrise și expediate de aceeași mână de vreme ce au cam aceeași structură și au ajuns în aceeași zi la cancelaria prezidențială.

Reorganizându-și arhiva, Andrei Pleșu a regăsit, peste ani, ciorna unei scrisori pe care i-ar fi trimis-o lui Dumitru Radu Popescu, președintele Uniunii Scriitorilor, în 19 iunie 1989. Andrei Pleșu se pregătea pe atunci să plece în recluziunea impusă la Tescani însă scrisoarea nu se referea la situația sa ci la cea a lui Mircea Dinescu, care se afla în arest virtual la domiciliu, păzit nonstop de oamenii securității, dat afară din muncă și lipsit de mijloace de supraviețuire. „Mircea Dinescu s-a făcut vinovat de exercițiul liberei opinii. Nu rezultă din niciun text de lege că libera opinie a unui poet trebuie pedepsită cu suspendarea mijloacelor de subzistență cu interdicția semnăturii, cu izolarea lui de prieteni și cu extinderea persecuției asupra nevestei și copiilor lui. Nu rezultă de nicăieri că libera opinie a unui poet trebuie să coincidă necesarmente cu opinia oficială.” E plină istoria literaturii române de creatori care nu au fost în acord cu punctele de vedere oficiale, spune Andrei Pleșu. Apoi îi spunea direct celui care avea relații atât de apropiate cu cuplul dictatorial: „Sunteți (...) în postura unui Liviu Rebreanu care ar consimți la martirizarea lui Bacovia. Vă puteți reprezenta o asemenea situație? Dacă da, atunci vă veți împăca ușor cu gândul că, la o sută de ani de la moartea lui Eminescu, participați la agonia unui urmaș al lui. Dacă nu, veți face ceva. Nu posibilul, pe care nu l-ați făcut. Ci imposibilul, pe care nu l-ați încercat încă, dar care e singura replică echitabilă la inacceptabil.”

De vânzare: „Urgent sufragerie Ruxandra, dormitor Mărgăritar, canapea extensibilă, cuier”; „Semicursieră Pegas, motor tăiat lemne Dujba Retezat, dispozitiv complet foto-Macro, patefon, aparat foto Praktica MTL 3, cu Zoom 35-80”; „Frigider, covoare, șifonier, studio, mese, scaune de bucătărie, aragaz, îmbrăcăminte”; „Dormitor, vitrină, bar, cuier, măsuță joasă, masă, scaune, diverse obiecte casnice”; „Calorifer electric, mașină cusut Singer, lustre, cojoc damă, carpete persane și draperii, lustre, diverse”;„urgent, convenabil, dormitor, canapea, două fotolii, cuier, aragaz, televizor, radio, perdele, galerii, lămpi.”

Se cumpără: „Covoare, mochetă 24 m.p., galerie 3,35. Vând tapet, dormitor”; „Televizor color, bicicletă Pegas, radiocasetofon auto, jenți auto magneziu”; „Adidas sau Puma măsura 44, originali, absolut noi.”

Programul la televizor începe la ora 19 cu Telejurnalul. Apoi, la 19.25, Ctitorii ale Epocii de aur (color). Repere noi pe Argeș. La 19.45, Știința pentru toți (color). Energii neconvenționale. La 20.10 , Industria – programe prioritare. Creșterea productivității muncii în construcții. La 20.30 Tezaur folcloric. La 21.00, Localitățile țării în anul 45 al revoluției. Orizonturi de viață nouă. Reportaj (color). La 21.20, Confruntările de idei în lumea contemporană (color) Socialismul, adevărata cale de progres social. La 21.35, Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie! Versuri patriotice, revoluționare (color). La 21.50 Telejurnal. Programul se închide la 22.00.

La cinematografe, Noiembrie, ultimul bal (Gala filmului la cinema Scala), Maria și marea, O vară cu Mara, În fiecare zi mi-e doar de tine, Viața ca o poveste (filmul românesc de ieri și azi), Alo, aterizează străbunica, Maria și Mirabela în Tranzistoria, Zilele filmului japonez: Cocorul, Colonelul Redl, Jandarmul și jandarmerițele.

Prezența filmului Colonel Redl (1985) în cinematografe nu e întâmplătoare după Declarația de la Budapesta și zecile de proteste din România: în film (de altfel o capodoperă regizată de maghiarul István Szabó) este vorba un ofițer ambițios (Klaus Maria Brandauer) care, în anii finali ai Imperiului Austro-Ungar, se zbate să ajungă în fruntea serviciilor secrete, luptându-se cu originea sa umilă, cu ambițiile sale nemăsurate și cu inerția quasi-generală, însă exigențele sale ofițerești și homosexualitate sa latentă îi vor aduce căderea și moartea. Este, în paralel, o critică a amurgului imperial și a tensiunilor din sânul Dublei Monarhii.