Luni 24 iulie 1989
Vreme relativ răcoroasă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime între 25 și 30 de grade în sud (mai scăzute în zona centru-nordică) și minime între 10 și 17 grade. Cer parțial acoperit. Vânt slab până la moderat.
Paroxism gazetăresc și activistic: se împlineau fix 24 de ani de la alegerea lui Ceaușescu în fruntea PCR. „Eveniment de excepțională însemnătate în viața partidului, a întregii națiuni” titrează România liberă. Un imn pe multe coloane cu litere mărunte, un breviar al lingușelii acumulat de-a lungul celor 24 de ani: „erou între eroii neamului, patriot înflăcărat și revoluționar consecvent, strălucit gânditor și om politic de largă recunoaștere internațională, omul nou al vremurilor noi” etc.etc.etc. Comuniști sau necomuniști, românii sunt îndemnați să rememoreze inestimabila contribuție a lui Ceaușescu, „titanica lui activitate revoluționară, împletită organic și indestructibil cu însăși viața și lupta eroicului nostru partid.” Ba îi dedică un poem colectiv pe prima pagină: „În patrie zidim un Ev de aur/ De-atunci, din vara cu nume de Erou,/ De strălucit strateg, de Meșter Faur// (...) Și TIMPUL CEAUȘESCU ni-i lumină,/ Arc de triumf în orizont de țară,/ În dăruire revoluționară/ Ne este viața-n sensuri mai deplină// Eroului să-i mulțumim fierbinte/ Și să-i urmăm exemplul ne-nfricat,/Noi piscuri de izbândă am urcat/ Cu el, Conducătorul și Părinte// În măreție crească România/ Cu CEAUȘESCU – slava-i și mândria!” sau „La Congresul Nouă și-a ales partidul/ Un erou în frunte, brav, cutezător,/ Și-ntr-un glas cu țara numele rostindu-l/ Împlinea voința-ntregului popor. //(...) Și cinstim prin fapte Epoca de glorii/ Ce-a-nflorit al țării chip înnoitor,/Și pe Ceaușescu – faur de victorii/ Națiunii noastre demn conducător.” Iar în Scânteia tineretului, Sandu Ștefănescu scrie cu patos: „Congresul IX- prin ani mereu mai nou,/ sortit cât veșnicia să existe,/că ni l-a dat pe Ceaușescu, marele Erou/ al Epocii de aur, comuniste.// Congresul IX – semnul chezășiei/ de viață nouă-n pace și progres/ și soarele din ochii României/ privind dintr-un Congres spre alt Congres!” Se spune că pentru o poezie de felul acesta se plăteau bani frumoși, uneori aproape cât un salariu. Pentru că partidul stimula arta.
Ștefan Cionof, politruc de la Scânteia tineretului, ne explică de ce Congresul IX a fot un eveniment istoric: „alegerea tovarășului Nicolae Ceaușescu în funcția supremă de secretar general al partidului a constituit o expresie plenară a dorinței fierbinți unanime a comuniștilor, a tinerei generații, a întregului nostru popor de a asigura un destin măreț și demn României (...)” Și tot tinerii, în 1989, afirmă politrucul, sunt cei care aplaudă „într-un singur gând și într-o singură voință” „cu cele mai ales gânduri și sentimente de dragoste, bucurie și mândrie” decizia CC al PCR de a-l realege pe Ceaușescu la viitorul congres. Cum ar veni: se creează un arc peste timp. În 1965 tânărul Ceaușescu e votat de tineri, 24 de ani mai târziu, tot tinerii sunt cei care susține revoluția permanentă a lui Ceaușescu, „și ne reafirmăm în mod solemn hotărârea de a acționa, într-o strânsă, indestructibilă unitate pentru a asigura afirmarea tot mai puternică a României ca țară a socialismului, a progresului și păcii.”
Carmen Focșa își amintește cu nostalgie și totodată speranță de vara lui 1965 „care-mi marca începutul de adolescență”. Spune cum a urmărit, deși copil încă, „cu înfrigurare și emoție” cuvântările lui Ceaușescu. Ele au maturizat-o și reprezintă „zestrea spirituală purtată cu mine mai departe.” Ea și-a dat seama în tot acest răstimp că dacă epocile din manuale aparțin întregii omeniri, „Epoca de aur este numai a noastră.” Concluzia este că trebuie să se facă totul pentru înzestrarea clasei muncitoare, a intelectualității etc cu cele mai înalte cunoștințe din toate domeniile ca să poată acționa ca adevărați revoluționari „hotărâți să facă totul pentru realizarea de noi și noi descoperiri.
Urmează nenumărate telegrame și mesaje de felicitare de la Ministerul de interne (în care se spune: „Ca ostași ai țării care ne îndeplinim datoria sub glorioase falduri ale tricolorului românesc (...) suntem onorați și trăim fericirea de a vă avea în frunte pe dumneavoastră cel mai mare bărbat de stat din îndelungata noastră istorie etc.”) Consiliul Uniunii Naționale a CAP-urilor, Institutului de cercetări chimice ICECHIM București, Comitetul de Stat al Planificării
Apoi sunt trecute în revistă realizările. De astă dată, nu industria, ci cultura. Mai ales Cântarea României „ctitorie spirituală a Epocii Nicolae Ceaușescu”, după cum scrie Nicolae Țone în Scânteia tineretului care dedică o pagină întreagă instituțiilor de cultură, „centre de educație comunistă, patriotică, revoluționară.” Festivalul Cântarea României, spune gazetarul este o amplă „manifestare a muncii și creației artisticve, științifice și tehnice, larg democratică și stimulatoare, scenă permanent deschisă oamenilor muncii din toate domeniile de activitate”. Un sfert din întreaga țară (mai precis 5084353 strânși în peste 230 de mii de formații și cercuri) participă la festival, la fazele de masă. Ca să facem o comparație, la prima ediție (1976-1977) participau ceva mai multe de 103 mii de formații cuprinzând peste 1750 000 de membri. Numărul talentelor crescuse, așadar, de aproape patru ori. „Putem afirma că, practic, în calitate de creator de cultură și ,deopotrivă, de beneficiar al actului de cultură, nu există om al muncii care, indiferent de vârstă, pregătire, naționalitate, să nu participe pe scenă sau în sala de spectacole, de expoziție artistică sau tehnico-științifică, în librării etc. la marele festival.” În 24 de ani, țara se transformase în sală de spectacol. „Pentru că democratizarea culturii este urmarea firească a democratizării întregii vieți economico-sociale și politice naționale, a creșterii gradului de conștiință, de civilizație ale întregului popor.” Acum, în cei 24 de ani de la alegerea lui Ceaușescu în fruntea partidului totul s-a pus în mișcare „instituțiile cultural-artistice au posibilitatea să ofere oamenilor muncii, tinerilor de cele mai diverse categorii și pregătire, creații artistice valoroase, din toate genurile, opere inspirate de tradiții de luptă eroică pentru libertate și dreptate socială, pentru independență națională, din munca entuziastă, creatoare a întregului popor din anii construcției socialiste.” În România socialistă, se mai spune, funcționează 145 de teatre și instituții muzicale, 528 de centre de creație și cultură socialistă Cântarea României, 7714 centre de activitate culturală și artistică și de creație tehnică Cântarea României (cămine culturale), 5463 de cinematografe și instituții cinematografice, 465 de muzee al căror prag ar fi fost călcat, zice-se, în 1988, de peste 18 milioane de vizitatori. „În acest sens, sarcinile instituțiilor cultural-artistice, ale uniunilor de creație sunt, în cadrul edificării noii orânduiri, unele majore, îmbunătățirea accentuată, prin grija partidului și statului nostru, a bazei lor materiale.” Iar gazetarului Țone i se pare semnificativ că tocmai acum, în prezilele Congresului XIV, fusese inaugurat Centrul Național de creație și cultură socialistă Cântarea României din București.
Au loc adunări festive în cadrul cărora Consiliul general al Uniunii Generale a Sindicatelor din România a înmânat diplome de onoare și Steagul roșu unităților economice, institutelor de cercetări și centralelor care au primit titlul de Erou al muncii socialiste pe 1988. Acestea ocupaseră locul I pe țară în întrecerea socialistă pe 1988. Asemenea adunări au avut loc în toată țara dar scopul adevărat al reuniunii a fost de a-i trimite lui Ceaușescu telegrame de iubire, prețuire și mulțumire pentru titlul care le fusese acordat. De asemenea, îi spun cât sunt de fericiți că se luase decizia realegerii lui în funcția de secretar general PCR la următorul Congres. O firitisesc apoi în câteva rânduri și pe Elena Ceaușescu și se încheie cu promisiunea că vor acționa „cu dăruire patriotică și înaltă răspundere, în spirit revoluționar pentru realizarea sarcinilor și obiectivelor pe acest cincinal”. Și asta nu e nimic față cincinalul următor.
Emisiunea „Panorama” a televiziunii maghiare difuzează un interviu cu László Tőkés.
La București ambasadorul Republicii Arabe Egipt dă o recepție în cinstea Zilei Naționale. A fost prezent Ion Dincă, prim viceprim-ministru, președintele părții române din Comisia mixtă româno-egipteană de cooperare economică și tehnică., miniștri, demnitari din ministere, instituții centrale, organizații de masă și obștești, generali și ofițeri superiori, oameni de cultură și artă, ziariști. S-a sărbătorit și Ziua națională a Republicii Liberi la Institutul Român de Relații Culturale cu Străinătatea. Cu această ocazie au fost prezentate impresii de călătoriei din această țară.
Victor Felea scrie în Jurnalul său: „Drumul până în centru cu Lidia. Peste tot, răsfățul mizeriei. Din ce se vede, din ce ni se spune reiese că râpa e foarte aproape. Și totuși, niciun semn al ieșirii din inerție.”
