Linkuri accesibilitate

Bani europeni pentru investiții militare în Moldova, Georgia și Ucraina


Soldați din Republica Moldova în timpul exercițiului militar „Scutul nordic -2015”, în poligonul din Bălți - 21 aprilie 2015
Soldați din Republica Moldova în timpul exercițiului militar „Scutul nordic -2015”, în poligonul din Bălți - 21 aprilie 2015

Consiliul European a adoptat măsuri de asistență pentru consolidarea capacităților militare și de apărare ale Republicii Moldova, Georgiei și Ucrainei pe parcursul a trei ani.

Măsurile din cadrul Facilității europene pentru pace (EPF) vizează promovarea „rezilienței interne și păcii” și nu implică furnizarea de echipamente letale, a anunțat Consiliul într-o declarație din 2 decembrie.

În cadrul programului, Republica Moldova urmează să primească 7 milioane de euro pentru a ajuta armata să-și dezvolte capacitățile medicale și de inginerie.

În special, banii vor finanța furnizarea de echipamente medicale pentru Serviciul Medical Militar și de echipamente pentru eliminarea explozivilor.

Georgia urmează să primească asistență în valoare de 12,75 milioane de euro pentru ca forțele sale armate să-și sporească „abilitatea de a furniza ajutor civililor în situații de criză sau de urgență”.

Și Georgia va primi echipamente medicale și de inginerie, potrivit Consiliului European.

Pentru Ucraina, o măsură de asistență de 31 de milioane de euro (35,1 milioane de dolari) va „îmbunătăți reziliența generală” a țării și va „ajuta la întărirea capacităților” forțelor sale armate.

Vor fi finanțate spitale de campanie și alte unități medicale militare, precum și „unități de inginerie, mobilitate și logistică”.

Anunțul vine pe fondul tensiunilor sporite dintre Rusia și Ucraina, unde luptele dintre forțele guvernamentale și separatiștii susținuți de Moscova au provocat peste 13.200 de morți în ultimii șapte ani.

Moldova și Georgia sunt, de asemenea, blocate în conflicte prelungite de ani de zile.

În 1992, Moldova a fost victima unui război sângeros în regiunea separatistă transnistreană susținută de Moscova, care s-a încheiat cu un armistițiu mediat și menținut de Rusia. Trupele ruse sunt încă staționate în regiune.

De asemenea, Rusia menține trupe în regiunile separatiste ale Georgiei, în Osetia de Sud și Abhazia, de când Rusia a purtat un scurt război împotriva Georgiei în 2008.

Facilitatea europeană pentru pace a fost înființată la începutul acestui an cu scopul de a „preveni conflictele, a menține pacea și întări securitatea și stabilitatea internațională”.

În cadrul facilității, consiliul a adoptat deja măsuri de asistență în valoare de 10 milioane de euro (11,3 milioane de dolari) pentru a sprijini Bosnia-Herțegovina.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG