Linkuri accesibilitate

Avocatul Poporului se sesizează în privința votului din diaspora


Coada la vot la Oslo
Coada la vot la Oslo

Avocatul Poporului s-a sesizat, în urma a numeroase petiții, și va cere lămuriri de la autoritățile implicate, în legătură cu modul în care s-a desfășurat votul în diaspora, cu ocazia alegerilor euro-parlamentare. După o anchetă, care se va desfășura ma Ministerul de Externe, Victor Ciorbea ar putea solicita autorităților, printr-un raport special, să modifice legislația privind votul în diaspora.

Cu puțin timp înainte, Teodor Meleșcanu, ministrul de Externe, a spus că nimeni nu i-a cerut demisia, după ce liberalii au anunțat că vor depune plângeri penale la adresa șefului diplomației și au reluat solicitarea de demitere a acestuia.

Potrivit unui comunicat, sesizarea vizează ”posibila încălcare a art. 7 și art. 36 din Constituția României privind românii din străinătate și dreptul de vot”.

Coadă la vot în Haga- a doua parte
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:09 0:00

Demersul este urmarea apariției mai multor informații și critici în presă privind modul în care s-a desfășurat (timp de așteptare mare, nereguli, imposibilitatea unui mare număr de cetățeni de a-și exercita dreptul de vot), precum și a unor petiții primite de la persoane fizice, prin care se solicita sesizarea din oficiu a Avocatului Poporului.

”În acest context, Avocatul Poporului va solicita informații de la Ministerul Afacerilor Externe, Autoritatea Electorală Permanentă și Ministerul de Interne, respectiv ambasadele României din statele unde s-au semnalat probleme în procesul de vot.

În funcție de informațiile și documentele puse la dispoziție de autoritățile publice sesizate, Avocatul Poporului poate identifica, în ansamblu, împrejurările care au generat disfuncționalitățile ce au condus la imposibilitatea exercitării dreptului la vot de către cetățenii români aflați în străinătate.

coada la vot in Kensington, Londra
coada la vot in Kensington, Londra

Scopul implicării Avocatului Poporului este acela de a determina dacă imposibilitatea exercitării dreptului de vot de către cetățenii români din străinătate, s-a datorat unor lacune în legislație și/sau unor aplicări defectuoase a legii de către autoritățile publice cu rol în asigurarea desfășurării alegerilor și de a propune remediile legale în vederea evitării, pe viitor, a repetării unor asemenea situații.” - se mai arată în comunicat.

Dacă Avocatul Poporului va constata, cu prilejul verificărilor întreprinse, lacune în legislație sau cazuri grave de nerespectare a legilor țării, va întocmi un Raport special, conținând cele constatate, care va fi prezentat Parlamentului, Guvernului și Președintelui României, raport prin care Avocatul Poporului va propune măsuri concrete pentru garantarea dreptului la vot a tuturor cetățenilor români din străinătate.

Pe de altă parte, Teodor Meleșcanu a declarat, marți, că își cere din nou scuze de la românii din străinătate și spune că „nu i-a cerut nimeni demisia”, pe fondul informațiilor că ar putea demisiona dacă i-ar cere premierul Dăncilă.

Oficial, lui Meleșcanu i-a cerut demisia PNL, care a anunțat că va depune și plângeri penale pe numele ministrului de externe.

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG