Linkuri accesibilitate

R.Moldova: Patru tineri, arestați și 100 anchetați după instructaje făcute în Rusia și Balcani în tehnici de destabilizare


Imagini din timpul perchezițiilor, arătate de poliția moldoveană.
Imagini din timpul perchezițiilor, arătate de poliția moldoveană.

Autoritățile moldovene susțin că au identificat peste 100 de tineri care ar fi fost antrenați în Rusia și țări balcanice în tactici de destabilizare, ca parte a unui presupus plan de tulburări postelectorale al oligarhului fugar Ilan Șor. Patru persoane au fost reținute.

Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP) din Republica Moldova, Viorel Cernăuțeanu, a spus într-o conferință de presă la Chișinău pe 17 octombrie că cei patru au fost reținuți cu o zi mai devreme și plasați în arest pentru 30 de zile, în urma unor ample percheziții ale Poliției, Procuraturii și Serviciului de Informații și Securitate (SIS), scrie Radio Europa Liberă Moldova.

Alte aproximativ 100 de persoane au fost „documentate” și sunt cercetate în stare de libertate, în cadrul unei anchete privind intenții de „destabilizare” a Republicii Moldova după alegerile și referendumul din 20 octombrie. Unii tineri ar colabora cu ancheta, a spus șeful IGP.

Poliția a dat publicității clipuri video filmate cu camera ascunsă la presupusele antrenamente din Rusia, Serbia și Bosnia-Herțegovina, înfățișând tineri într-o sală de curs în timp ce simulează un protest și scandează lozinci ca „limba noastră e rusa”, „nu cetățeniei duble”, „noi nu vrem în Europa”.

Într-un video care ar înfățișa scene dintr-o tabără de instruire din Balcani, sunt înfățișați tineri care învață să confecționeze explozibil și să folosească drone.

Autoritățile de la Chișinău și mai multe guverne occidentale au avertizat la începutul lunii iunie că Rusia și oligarhul fugar stabilit la Moscova Ilan Șor ar avea un plan de organizare a tulburărilor în masă în cazul în care alegerile prezidențiale și referendumul privind aderarea R. Moldova la UE se încheie cu rezultate care nu sunt pe placul Kremlinului.

Statele Unite au avertizat pe 15 octombrie că Rusia încearcă să submineze alegerile, cheltuind în acest scop milioane de dolari.

În conferința de presă de la Chișinău, din 17 octombrie, șeful SIS, Alexandru Musteața, a dat asigurări că autoritățile moldovene „țin situația sub control”, iar gradul de risc privind eventuale destabilizări este acum „mic”.

Rezultatul anchetei prezentate jurnaliștilor de poliție arată că cei aproximativ 100 de tineri moldoveni antrenați în tactici de destabilizare în Rusia și Balcani au vârste în jur de 20 de ani. Au călătorit în Rusia din luna iunie până în prezent. Unii dintre ei au fost instruiți suplimentar în tabere din Serbia și Bosnia-Herțegovina ale unor grupări militare private rusești, Ferma și Wagner.

„Au fost instruiți pentru dezbinare națională, destabilizarea ordinii constituționale, tactici de provocare a organelor de menținere a ordinii publice, utilizarea armelor care urmau să fie utilizate la proteste organizate fie sub pretextul că ar fi eliminați anumiți candidați sau că s-ar fi falsificat alegerile”, a spus șeful IGP. Viorel Cernăuțeanu a mai declarat că antrenamentele au inclus de la aspecte ca „psihologia maselor” până la „manevrarea dronelor, utilizarea armelor și utilizarea articolelor de incendiere și a explozibilelor artizanale”.

Autoritățile sârbe și cele bosniace nu au reacționat imediat la aceste dezvăluiri.

Europa Liberă Moldova a relatat în lunile mai și august despre faptul că sute de tineri moldoveni sunt duși în vizite la Moscova de o organizație înființată de autoritățile ruse și Ilan Șor, Evrazia. Organizația a fost ulterior supusă sancțiunilor de mai multe guverne occidentale, inclusiv de Uniunea Europeană.

Ancheta actuală a autorităților moldovene sugerează că, în total, peste 300 de tineri ar fi ajuns, în perioada iunie-prezent, în Rusia sub paravanul participării la activitățile „cultural-artistice” ale „Evraziei”.

În urma perchezițiilor din 16 octombrie, 88 în total, au mai fost ridicați bani în sumă totală de peste 1,6 milioane de lei moldoveneși, telefoane mobile și carduri bancare de la băncile Federației Ruse, a mai spus poliția.

Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI
XS
SM
MD
LG