Linkuri accesibilitate

Firma unui cetățean grec, acuzată de dare de mită pentru un contract la Baza Kogălniceanu. Șeful Camerei de Comerț, acționar în companie


DNA a anunțat sâmbătă că a dispus urmărirea penală a unei firme şi a două persoane fizice într-o anchetă internațională. Firma unui cetățean grec e acuzată de dare de mită unui oficial străin pentru a obţine un contract de 9 milioane de euro la baza Mihail Kogălniceanu.

Direcția Națională Anticorupție a dispus urmărirea penală faţă de o firmă și două persoane fizice.

Potrivit procurorilor, firma SC GLOBAL DEFENSE LOGISTICS SRL ar fi comis infracţiunea de dare de mită în formă continuată către un funcţionar al unui stat străin.

Cele două persoane fizice, nedenumite de procurori, sunt acuzate de comiterea infracţiunii de complicitate la dare de mită în formă continuată.

„În cursul anului 2024, suspecta S.C. Global Defense Logistics S.R.L., prin intermediul asociatului său, ar fi promis unui funcţionar din cadrul unei organizaţii internaţionale, remiterea unor sume de bani de peste 200.000 de dolari, pentru facilitarea obţinerii de către firma din România menţionată anterior a unui contract de servicii de administraţie portuară tip husbanding privind alimentarea cu combustibil a navelor, în valoare de peste 9.000.000 de euro”, spun procurorii DNA.

Potrivit procurorilor, reprezentantul grec al firmei suspecte ar fi dat funcţionarului public străin, în timp ce se aflau în altă țară, suma totală de 100.000 de euro cu titlul de mită, în schimbul asistenţei acestuia în ceea ce priveşte contractele încheiate de societatea comercială. Faptele ar fi avut loc pe 12 iulie 2024 şi pe 9 octombrie 2024.

O altă faptă de dare de mită, în valoare de 30.000 de euro cash, a mai fost consemnată de procurori pe 29 ianuarie 2025, la un restaurant al unui hotel din judeţul Ilfov.

Potrivit anchetatorilor, aceste demersuri ar fi fost de natură să îi procure persoanei juridice SC Global Defense Logistics SRL bani sau alte foloase şi să îi menţină avantajele în legătură cu desfăşurarea de operaţiuni economice internaţionale cu privire la contractele încheiate.

„În acest context, persoana juridică S.C. Global Defense Logistics S.R.L. ar fi beneficiat de ajutorul celorlalţi doi suspecţi, unul dintre ei fiind asociat în cadrul societăţii, iar cel de-al doilea fiind împuternicit pe conturile bancare ale firmei, existând suspiciunea rezonabilă că sumele de bani menţionate anterior ar fi fost remise cu ajutorul ultimilor doi suspecţi”, a mai transmis DNA.

Șeful Camerei de Comerț, acționar în Global Defense Logistics SRL

Firma a fost înființată în mai 2012 și a avut anul trecut o cifră de afaceri de peste un miliard de lei, iar profitul net a fost de 44,3 milioane de lei, potrivit termene.ro.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, deține 10,38% din acțiunile Global Defense Logistics SRL.

Fratele său, Gabriel Daraban, deține același număr de acțiuni, însă ocupă și funcția de administrator. El a candidat la alegerile europarlamentare din partea ALDE, în 2019, fără succes.

Cetățeanul grec Gelasakis Ioannis deține 15% din firmă, iar cetățeanul canadian Ozbek Haldun are 16,06%.

Cele mai multe acțiuni le are cetățeanul român Moran Tevfik Lutfi, respectiv 48,18% din companie.

Președintele Camerei de Comerț: Nu există niciun fel de implicare a mea într-un eventual dosar de corupție

Mihai Darban susține că „nu există niciun fel de implicare a mea într-un eventual dosar de corupție, fapt relevat și de comunicatul DNA care nu face nicio referire la numele meu”.

„Sunt acționar al firmei Global Defense Logistics SRL, cu o participație de 10,38%, dar nu dețin funcții de conducere și nici administrative remunerate”, a spus președintele CCIR, potrivit Agerpres.

„GDL este contractorul navelor NATO, pe de o parte, și al US Navy pe de altă parte încă din 2016. GDL nu are niciun fel de contract sau altă legătură cu baza militară de la Mihail Kogălniceanu, neavând niciun fel de activitate legată de aceasta”, a mai spus Daraban.

Potrivit acestuia, în urma licitațiilor internaționale câștigate, compania GDL lucrează cu peste 50 de subagenți, răspândiți în întreaga lume astfel că este extrem de greu ca firma să poată răspunde sau garanta pentru probitatea și corectitudinea fiecărui subagent în relația cu navele pe care le deservește în mod direct.

„Ancheta în curs relevă faptul că un angajat străin al unuia dintre cei 50 de subagenți se presupune că a comis fapte penale în detrimentul entităților militare care au contractat serviciile respective, în numele GDL. Resping orice astfel de comportament și îmi exprim speranța că situația va fi lămurită în cel mai scurt timp posibil”, a mai spus Mihai Darban.

În prezentul dosar, procurorii anticorupţie în colaborare cu procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi cu investigatori din cadrul Departamentului Apărării al Statelor Unite ale Americii – Serviciul de Investigaţii Penale al Apărării (D.C.I.S.) şi Serviciul Naval de Investigaţii Penale (N.C.I.S.) desfăşoară cercetări în vederea documentării unor infracţiuni de dare de mită presupus a fi comise asupra unor funcţionari din cadrul unei organizaţii internaţionale.

Surse judiciare citate de ProTV, spun că ancheta ar avea legătură cu unele contracte de furnizare de combustibil, în special motorină, către baza militară de la Mihail Kogălniceanu din județul Constanța. Vizate ar fi mai multe firme din Portul Constanța, dar și din București, care se presupune că ar fi făcut afaceri cu armata americană.

Cercetarea, ar viza contracte din domeniul apărării, și potrivit unor surse, nu este exclus să fie implicați, și oficiali NATO, transmit stirileprotv.ro.

DNA anunțase anterior că, vineri, că procurori de la Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție cu procurori de la Parchetul Curții de Apel București și cu investigatori de la Serviciul de Investigații Penale al Apărării (D.C.I.S.) și Serviciul Naval de Investigații Penale (N.C.I.S.), de la Departamentului Apărării al SUA, fac cercetări într-o cauză penală transfrontalieră ce vizează suspiciuni de corupție a unor funcționari de la o organizație internațională.

Astfel, vineri, 21 februarie 2025, au fost făcute percheziții domiciliare în 5 locații situate pe raza municipiului București și a județului Constanța, dintre care una este sediul unei societăți comerciale, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.

Procurorii beneficiază de sprijinul ofițerilor de la Direcția de Investigații Criminale a Inspectoratului General al Poliției Române.

„Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare”, transmite DNA.

Știrea a fost actualizată pe 22 februarie cu comunicatul oficial al DNA.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.

  • 16x9 Image

    Dora Vulcan

    Dora Vulcan este Senior Correspondent și s-a alăturat echipei Europa Liberă în ianuarie 2020. A intrat în presă în 1992 ca reporter de politică internă la România liberă. A devenit apoi jurnalist de investigații specializat în Justiție, preocupat de ingerința politicului în anchetele penale. În paralel, Dora a fost și stringer BBC. A scris la Revista „22” despre plagiatele din mediul universitar, a acoperit domeniul politic la Reporter Global (partener The Economist în România) și a fost editor coordonator la departamentul Social al agenției Mediafax. A fost consultant pentru filmul „De ce eu?”, despre moartea suspectă a procurorului Cristian Panait, o tragedie cu implicații politice care a marcat anii 2000.  

XS
SM
MD
LG