Grupul de centru-dreapta al Partidului Popular European (PPE) s-a clasat pe primul loc - așa cum a făcut-o la fiecare alegeri europarlamentare din 1999 - cu un număr estimat de 184 de deputați într-un Legilativ cu 720 de locuri.
Aceasta după ce votanții din cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au mers la vot între 6 și 9 iunie.
În baza rezultatelor preliminare, Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (S&D) s-a clasat pe locul al doilea, cu o estimare de 139 de membri ai Parlamentului European (eurodeputați).
Renew, de orientare liberal-centristă, s-a clasat pe locul al treilea, cu un număr estimat de 80 de eurodeputați.
Dintre cele trei, PPE a fost de fapt singurul grup politic major care a câștigat în popularitate - celelalte au pierdut sprijin în comparație cu alegerile anterioare din 2019. Pe scurt, partidele de centru rezistă. Deocamdată.
Împreună, aceste trei partide au un număr estimat de 403 eurodeputați. O majoritate mult mai fragilă însă față de cele 417 mandate în precedenta componență a Parlamentului European.
De reținut: Parlamentul European avea în urma alegerilor din 2019 un număr de 705 de locuri. Prin jocul redistribuirii mandatelor Marii Britanii care a părăsit Uniunea Europeană în 2020, Legislativul UE a câștigat 15 locuri și are acum 720 de mandate de europarlamentar.
Dreapta populistă înregistrează victorii, dar sunt ei câștigători?
Dreapta populistă a făcut cu siguranță progrese. Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR) a câștigat locuri. Are acum 73.
În acest grup se regăsesc Frații Italiei ai premierului italian Giorgia Meloni, partidul polonez Lege și Justiție (PiS), care a dat președinte și premier, Democrații Suedezi și partidul spaniol Vox.
Grupul politic aflat și mai la dreapta, Identitate și Democrație (ID) al Marinei Le Pen din Franța și al Partidului Libertății din Austria (FPO), ar fi crescut și el dacă nu ar fi fost dat afară Alternativa pentru Germania (AfD) în urmă cu câteva săptămâni. Un membru marcant al partidului german de extremă dreapta a minimalizat rolul trupelor SS în epoca nazistă și cel De-al Doilea Război Mondial.
Radicalii din Alternativa pentru Germania au obținut 15 mandate, cu șase mai mai multe decât în 2019.
În unele state membre, populiștii s-au descurcat deosebit de bine. Partidul Marșul Național al lui Marine Le Pen a triumfat în Franța, terminând cu peste 15 puncte procentuale în fața coaliției de partide centrist/liberale a președintelui francez Emmanuel Macron.
De asemenea, FPO s-a clasat pe primul loc în sondajele din Austria.
Și totuși, iată cum stau lucrurile: cumulat, ECR și ID vor avea în jur de 130 de parlamentari, adică aproximativ cât aveau în 2019.
Există întotdeauna posibilitatea ca cele două grupuri să fuzioneze, formând un supergrup populist de dreapta care are potențialul de a fi al doilea cel mai mare grup din PE și care le-ar da dreptul la mai multe președinții de comisii importante și posturi de raportori.
Au existat discuții atât în culise, cât și deschis, în ultimii ani, dar nu s-a concretizat nimic până acum.
După cum s-a văzut în cazul expulzării AfD din grupul ID, colaborarea nu este întotdeauna ușoară. Partidele care alcătuiesc dreapta populistă sunt cu siguranță de acord că Bruxelles-ul are prea multă putere, dar aici se termină asemănările.
De exemplu, Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni tinde să fie foarte dură în privința Rusiei, condusă în special de polonezii de la PiS, dar și, în mod surprinzător, de Meloni, care a pivotat spre centru, ceea ce a dus la speculații că vrea să se alăture PPE.
Pe de altă parte, grupul Identitate și Democrație este pro-rus în mod deschis și tinde să nu fie prea dornic de compromis în Parlamentul European. (ECR va vota destul de des cu grupurile mainstream, în special în probleme de politică externă).
Marea necunoscută
Un element care ar schimba lucrurile este reprezentat de cei aproape 100 de membri neafiliați din noul Parlament European. Deocamdată ei nu aparțin niciunui grup politic.
De fapt, în ceea ce privește câștigurile electorale, eurodeputații „neafiliați” au înregistrat cea mai mare creștere, câștigând 36 de locuri, până la 98 de locuri după aceste alegeri. Mulți dintre acești deputați neafiliați ar fi bineveniți să se alăture unui grup, deoarece acest lucru ar crește semnificativ influența, și noilor veniți, și grupurilor către care se îndreaptă.
Și atunci apare întrebarea: care grupuri, dacă există, sunt dispuse să ia o parte din cei neafiliați - sau dacă se poate forma un nou grup al acestor rătăciți politici.
Pentru a forma un grup parlamentar oficial în Parlamentul European este nevoie de un minim de 23 de deputați din cel puțin șapte țări ale UE.
Deputații au termen până la 16 iulie pentru a negocia componența grupurilor politice, când noul Parlament European se reunește pentru sesiunea sa legislativă inaugurală la Strasbourg.
Dincolo de Bruxelles
Emmanuel Macron nu a avut o noapte bună. Înfrângerea suferită în fața lui Le Pen l-a determinat deja să convoace alegeri parlamentare anticipate, primul tur urmând să aibă loc până la sfârșitul lunii iunie.
Rezultatul a fost o rușine pentru partidul președintelui francez, extrema dreaptă câștigând în fiecare regiune din țară.
Cu toate acestea, există circumstanțe atenuante. În primul rând, acest lucru nu este deloc o surpriză. Sondajele au prezis de luni de zile un astfel de rezultat.
Nu este neobișnuit ca alegerile pentru Parlamentul European, la care prezența la vot este mai scăzută decât la alegerile naționale, să fie folosite pentru a-i pedepsi pe cei aflați la putere. Macron este la putere din 2017, așa că o anumită uzură, oboseală politică este de înțeles.
Cancelarul german Olaf Scholz se află, de asemenea, sub presiune. Principalul partid de opoziție, Uniunea Creștin-Democrată din Germania/Uniunea Creștin-Socială din Bavaria, a obținut 31% din voturi, de două ori mai mult decât Partidul Social-Democrat al Germaniei (SPD) al lui Scholz. În timp ce se numărau voturile, partidul lui Scholz era la egalitate cu AFD pentru locul al doilea.
Ce impact va avea noul Parlament?
Este probabil că preferința spre dreapta a votanților europeni va afecta anumite domenii în viitor mai mult decât altele.
De exemplu, Parlamentul European ar putea deveni mai puțin ambițios în ceea ce privește problemele de mediu și mai strict în ceea ce privește chestiunile legate de migrație.
Trebuie menționat că Parlamentul European este diferit de parlamentele naționale prin faptul că deputații europeni nu propun ei înșiși legi.
În UE, ramura executivă, Comisia Europeană, este cea care are dreptul de inițiativă și care începe elaborarea inițială a unei potențiale noi legi. Consiliul European, format din șefii de stat sau de guvern din UE, este, de asemenea, implicat în modificarea legilor propuse.
În ceea ce privește legiferarea, Parlamentul European este cea mai slabă dintre aceste trei instituții. Obține rar ce își dorește. Discuțiile pe marginea legilor între Parlament, Comisie și Consiliu din așa-numitele trialoguri pot dura luni sau chiar ani înainte de a se ajunge la un acord și de a deveni lege.
Europene și locale: ce alegeri fac oamenii din România, Ungaria și Bulgaria
Când vine vorba de politica externă, se întrevăd schimbări. Sprijinul pentru Ucraina și continuarea extinderii UE vor fi în continuare pozițiile majoritare.
Și, deși ar putea exista eurodeputați care să aibă poziții pro-Kremlin, este mai probabil ca aceștia să folosească Legislativul ca platformă de comunicare pentru a repeta mesajele Kremlinului decât să facă o muncă legislativă semnificativă.
În plus, Parlamentul European nu dictează politica externă a UE. Aceasta este domeniul exclusiv al miniștrilor de Externe și premierii/ președinții țărilor membre. Așa că, deși deputații europeni analizează și scriu o mulțime de rapoarte și rezoluții de politică externă, toate acestea nu sunt obligatorii.
Ce urmează?
Un câștigător clar, dar nu la distanță extraordinară este actuala președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. În calitate de candidat principal al grupului PPE, se așteaptă ca ea să obțină încă cinci ani în fruntea executivului UE.
Chiar dacă a fost triumfătoare în seara de 9 iunie, von der Leyen are însă nevoie de liderii celor 27 de state membre ale UE și de o majoritate simplă în Parlamentul European pentru a-și asigura și formal nominalizarea.
Liderii țărilor membre se vor reuni la Bruxelles, pe 17 iunie, pentru a purta o primă discuție cu privire la cele trei posturi de conducere ale UE:
- președintele Comisiei Europene (în prezent Ursula von der Leyen)
- președintele Consiliului European (în prezent Charles Michel)
- șeful politicii externe a UE (în prezent Josep Borrell)
Liderii UE se vor reuni din nou la Bruxelles, pe 27-28 iunie, pentru a-și finaliza deciziile și a formaliza noile mandate.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.