Linkuri accesibilitate

Ambasadoarea SUA spune că România și-a asumat să dubleze până în noiembrie cantitatea de cereale preluată din Ucraina


Kathleen Kavalec promite că Statele Unite vor ajuta România să-și îmbunătățrească infrastructura de transport folosită pentru exportarea cerealelor ucrainene.
Kathleen Kavalec promite că Statele Unite vor ajuta România să-și îmbunătățrească infrastructura de transport folosită pentru exportarea cerealelor ucrainene.

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, spune că leadership-ul de la București a luat măsurile potrivite în ceea ce privește susținerea Ucrainei în a exporta cerealele în lume. Astfel, Bucureștiul a „contribuit la evitarea foametei și la scăderea prețurilor la alimente la nivel mondial”.

Ambasadoarea SUA în România, Kathleen Kavalec, anunță că oficiali americani și ai Uniunii Europene s-au întâlnit cu reprezentanți ai României la sfârșitul săptămânii trecute, la Constanța, pentru a discuta despre mărirea cantității de cereale pe care Ucraina o poate exporta prin Dobrogea și alte zone.

Reprezentantul Administrației Americane la București scrie într-un editorial, că la reuniunea de vinerea trecută, partea română a anunțat că „și-a stabilit un obiectiv ambițios și important, acela de a dubla cantitatea de cereale ucraiene care este expediată prin porturile dunărene către piețele mondiale, până în noiembrie.” Statele Unite și Uniunea Europeană vor ajuta România în a-și atinge obiectivul, explică ambasadoarea.

Reprezentantul SUA în România publică acest editorial chiar în ziua în care premierul Marcel Ciolacu a declarat că va cere miniştrilor Agriculturii şi Economiei să emită un ordin comun, valabil 30 de zile, prin care să se prelungească interdicţia importului de cereale ucrainene „până când se lămuresc lucrurile”.

În luna mai, Comisia Europeană a acceptat ca cinci state - România, Bulgaria, Polonia, Slovacia și Ungaria să blocheze până la 15 septembrie, importul mai multor cereale ucrainene, între care grâu și porumb.

Ambasadoarea SUA în România mai scrie că retragerea „unilaterală și dură” a Rusiei, în iulie, din Inițiativa privind Exportul de Cereale pe Marea Neagră „a perturbat piețele de cereale, a amenințat securitatea alimentară globală și a împiedicat ca alimentele să ajungă la cele mai vulnerabile populații din lume.”

Și adaugă că din punctul său de vedere, „românii se pot mândri cu rolul esențial pe care țara lor l-a jucat pentru a se asigura că cerealele vitale continuă să ajungă la cei care au cea mai mare nevoie de ele.”

De la începutul invaziei ruse în Ucraina, România a preluat aproximativ 30 de milioane de tone de cereale din țara vecină, pentru export.

Grânele ucrainene au tranzitat o parte din Dunărea românească și Portul Constanța.

Datorită acordului internațional care a funcționat din iulie anul trecut, Ucraina a exportat pe Marea Neagră aproape 33 de milioane de tone de cereale și produse alimentare.

  • 16x9 Image

    Anca Grădinaru

    Anca Grădinaru este senior correspondent la Europa Liberă din februarie 2023.
    Este jurnalist de 25 de ani. Anterior, a lucrat la Ziarul Adevărul, Antena 1, Antena 3, Digi 24 și Radio Europa FM.

    A realizat știri, anchete, reportaje și documentare, radio și de televiziune, în România, Ucraina, Irak, Statele Unite ale Americii, Canada și Australia.
     
    A transmis de la majoritatea summiturilor NATO de după aderarea României la Alianța Nord Atlantică și de la reuniuni ale Uniunii Europene, de la vizitele papilor la București și de la primele două ediții ale Jocurilor Invictus la care a participat România.

    Unele dintre reportajele Ancăi Grădinaru au fost premiate de New Mexico Associated Press și Asociația Profesioniștilor de Televiziune din România.

    La Europa FM, a realizat emisiunea „Interviurile Europa FM” și „Piața Victoriei”. Este absolventă a Universității “Lucian Blaga” din Sibiu și a unei burse de un an la New Mexico State University din Statele Unite ale Americii.

XS
SM
MD
LG