Linkuri accesibilitate

Amânarea parlamentarelor. Ciolacu: E legitimă. Băsescu cere măsuri


Parlamentul României
Parlamentul României

Președintele PSD Marcel Ciolacu a spus luni că votul în parlament, la legea de amânare a alegerilor parlamentare, va fi perfect legitim dacă numărul de infectări cu noul coronavirus continuă să crească. El a spus că PSD se pregătește pentru alegeri pentru data de 6 decembrie, dar că nu PSD va fi cel care va amâna alegerile, ci însăși evoluția epidemiei de coronavirus, în raport de felul în care guvernul o va gestiona.

„Vom vedea în acel moment, în funcţie de cum evoluează pandemia. Nu PSD va amâna aceste alegeri. Dacă vom avea 4.000 de infectări pe zi, cred că este legitim un vot în Parlament de a se amâna alegerile (...). Momentan nu este supus la vot. Vom vedea în funcţie de cum evoluează pandemia. (...) Proiectul ar trebui votat de mai multe forţe politice ca să treacă de Parlament (...) În acest moment avem o rată de infectare de 25%. Nu PSD amână alegerile. PSD se pregăteşte de alegeri pentru data de 6 decembrie. Dacă Guvernul va gestiona la fel de catastrofal pandemia, este posibil să avem o amânare a alegerilor", a afirmat, luni, Ciolacu, după şedinţa Consiliului Politic Naţional al PSD, citat de Agerpres.

Și fostul președinte Traian Băsescu a criticat intenția președintelui și a premierului de a organiza alegeri parlamentare pe 6 decembrie, atribuindu-le celor doi „goana după popularitate şi voturi” pentru care „Iohannis şi Orban sacrifică un popor. Fără scrupule, fără urmă de milă pentru nişte amărâţi care vor fi victime sigure, cei doi iresponsabili din vârful statului împing lucrurile înainte.”

El a criticat redeschiderea cinematografelor, a teatrelor, a restaurantelor, a teatrelor și a școlilor și organizarea a două rânduri de alegeri: locale și cele parlamentare, programate să aibă loc pe 6 decembrie.

„În acest timp, SARS-COV-2 seceră zilnic zeci de vieţi, îmbolnăveşte zilnic mii de români care umplu spitalele şi secţiile ATI. Sistemul sanitar se află la limită. Oricâte echipamente s-ar cumpăra, nu sunt cadre medicale calificate. A început să se simtă lipsa medicamentelor necesare tratării COVID-19, personalul medical este epuizat fizic. Pentru ce toate acestea? Pentru că iresponsabil de la Cotroceni şi inconştientul vesel de la Victoria, au impresia că sunt “pe val” de simpatie populară care trebuie valorificată, după mintea lor, chiar şi cu sacrificarea vieţii şi sănătăţii bătrânilor, a copiilor sau a celor care mai au şi alte boli”, spune Traian Băsescu într-o postare făcută pe pagina sa de Facebook.

Traian Băsescu spune că, „dacă cei doi iresponsabili ţin să desfăşoare alegerile pe 6 decembrie”, trebuie luate imediat măsuri de limitare a răspândirii bolii și propune:

  • închiderea imediată a teatrelor, cinematografelor, restaurantelor mall-urilor;
  • închiderea imediată a grădiniţelor, şcolilor şi a universităţilor;
  • cea mai mare parte a funcţionarilor din ministere, agenţii guvernamentale, primării, companii private, multinaţionale trec pe soluţia “lucrului la domiciliu”;
  • reducerea la maximum a transportului public;
  • portul măştii devine obligatoriu în mod egal în spaţii închise şi în aer liber;
  • interzicerea oricărei manifestări publice care implică mai mult de 6 oameni;
  • limitarea accesului în pieţele agroalimentare;
  • testarea masivă a populaţiei, nu numai a acelora care au deja simptome.

„Dacă nu se iau urgent astfel de măsuri vom avea curând un sistem medical în colaps, iar pandemia va face ravagii în rândul populaţiei care va plăti factura pentru doi iresponsabili. Iohannis şi Orban trebuie să ia urgent măsuri. Altfel şi pentru Iohannis şi pentru Orban şi pentru PNL, data de 6 Decembrie va fi “un pod prea îndepărtat”. PS- Uneori, în situaţii de criză, liderii unei ţări trebuie să facă ce trebuie şi nu ce vrea populaţia. Liderii politici sunt pentru a-şi asuma soluţii în timp de criză. Când totul merge bine, aproape că nu este nevoie de ei. Asta e!”, a conchis Traian Băsescu.

Deputatul independent Adrian Dohotaru, ales acum patru ani pe listele USR, a depus un proiect de lege în Parlament pentru organizarea alegerilor parlamentare pe 14 martie. Inițiativa vine în întâmpinarea intenției PSD de a amâna alegerile parlamentare, lucru anunțat chiar de liderul partidului, Marcel Ciolacu.

El propune amânarea alegerilor până în luna martie din cauza evoluției epidemiei de coronoavirus și a creșterii numărului de cazuri noi. De asemenea, Dohotaru spune în expunerea de motive a proiectului său că spitalele destinate COVID-19 și în special secţiile de terapie intensivă care tratează pacienţi cu COVID-19 „au o capacitate care nu poate fi semnificativ extinsă curând din cauza deficitului de personal medical specializat pentru terapie intensivă".

Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea președintelui Iohannis privitoare la stabilirea datei de organizare a alegerilor parlamentare, considerând că decizia este apanajul exclusiv al parlamentului.

Proiectul de lege care conferă însă parlamentului dreptul de a stabili data alegerilor nu a fost încă promulgat de președintele Iohannis.

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri, într-o conferință de presă susținută la trei zile de la scrutinul pentru alegerea autorităților locale, că experții consideră posibilă organizarea alegerilor parlamentare atâta vreme cât regulile sanitate sunt respectate.

Înainte de decizia CCR, Guvernul Orban a emis o hotărâre de guvern prin care alegerile parlamentare sunt convocate pentru 6 decembrie 2020.

Constituția prevede clar un termen de trei luni de zile de la încheierea mandatului pentru organizarea de noi alegeri pentru Camera Deputaților și Senat. Proiectul lui Dohotaru prelungește mandatul Parlamentului, dar respectă prevederile permise de legea fundamentală. Tot Constituția permite prelungirea de drept a mandatului parlamentului în caz de asediu sau stare de urgență, dar și președintele Iohannis și oficialii guvernamentali au respins posibilitatea declanșării unei noi stări de urgență.

Din 1989 încoace, stabilirea datei alegerilor parlamentare a fost apanajul exclusiv al guvernului. Profitând de faptul că legea făcută de Parlament nu a intrat încă în vigoare, Guvernul a emis hotărârea OUG 744/2020 care declara 6 decembrie 2020 ca dată a alegerilor parlamentare. Proiectul de lege întocmit de deputatul Dohotaru prevede abrogarea acestei hotărâri.

Calendarul electoral prevede următoarele repere, potrivit legii, până la începerea campaniei electorale în 6 noiembrie, cu 30 de zile înaintea alegerilor:

  • 11 septembrie - constituirea Biroului Electoral Central;
  • 15 septembrie - depunerea la Biroul Electoral Central a protocolului de constituire a alianței electorale;
  • 21 septembrie – termenul–limită până la care alegătorii cu domiciliul în țară și cu reședința în străinătate, precum și cei cu domiciliul în străinătate se pot înregistra în Registrul electoral cu adresa din străinătate cu opțiunea pentru votul la secția de votare sau cu opțiunea pentru votul prin corespondență;
  • 21 - 24 septembrie - Misiunile diplomatice și oficiile consulare comunică Autorității Electorale Permanente propunerile privind sediile secțiilor de votare din străinătate;
  • 25 septembrie – Autoritatea Electorală Permanentă comunică Ministerului Afacerilor Externe localitățile din străinătate în care trebuie să fie înființate secții de votare, precum și numărul acestora;
  • 27 septembrie – Autoritatea Electorală Permanentă întocmește listele electorale permanente pentru votul prin corespondență;
  • 28 septembrie - Autoritatea Electorală Permanentă pune la dispoziția Companiei Naționale „Poșta Română” — S.A listele electorale pentru votul prin corespondență;
  • 1 octombrie – constituirea birourilor electorale de circumscripţie;
  • 7 octombrie – depunerea listelor de candidați și a candidaturilor independente pentru Senat și Camera Deputaților în circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării;
  • 7 octombrie - depunerea listelor de candidați ai organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale pentru toate circumscripțiile electorale;
  • 18 octombrie - constatarea rămânerii definitive a candidaturilor pentru circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării;
  • 18 octombrie - constatarea rămânerii definitive a candidaturilor organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale pentru toate circumscripțiile electorale;
  • 22 octombrie - depunerea listelor de candidați și a candidaturilor independente pentru Senat și Camera Deputaților în circumscripțiile electorale din țară;
  • 22 octombrie - ultima zi în care alegătorii înscriși în Registrul electoral cu adresa de domiciliu pot depune la primarul unității administrativ-teritoriale de reședință cereri de înscriere în Registrul electoral cu adresa de reședință din țară;
  • 27 octombrie - stabilirea și depunerea semnelor electorale la Biroul Electoral Central;
  • 28 octombrie – constituirea birourilor electorale de circumscripție din țară;
  • 30 septembrie - imprimarea buletinelor de vot prin corespondență pentru circumscripția electorală pentru cetățenii români cu domiciliul sau reședința în afara țării;
  • 2 noiembrie - constatarea rămânerii definitive a candidaturilor pentru circumscripțiile electorale din țară;
  • 6 noiembrie - aducerea la cunoștință publică a delimitării și numerotării secțiilor de votare, precum și a sediilor acestora;
  • 6 noiembrie – începerea campaniei electorale.
XS
SM
MD
LG