EFOR: Călin Georgescu nu a declarat nici venituri, nici cheltuieli la AEP
O analiză realizată de think tankul Expert Forum (EFOR) cu privire la veniturile și cheltuielile celor 14 candidați înscriși la alegerile prezidențiale, publicate de Autoritatea Electorală Permanentă pe 25 noiembrie, arată că cel mai bine clasat candidat nu a raportat nicio informație financiară.
„Una dintre concluziile principale este că nu au fost declarate venituri și cheltuieli de către candidatul independent Călin Georgescu, ceea ce este neverosimil pentru un candidat care obține peste 20% din voturi”, spune Expert Forum în analiza sa.
Din această cauză, organizația solicită Autorității Electorale Permanente să realizeze un control pentru a verifica „posibila finanțare nedeclarată a candidatului și să constate dacă s-a încălcat legea”.
„În același timp, solicităm ANCOM, în calitate de Digital Services Coordinator să se coordoneze cu Comisia Europeană și să ceară Tik Tok o investigație în acest caz. Considerăm că se încadrează în spiritul Digital Services Act în cazul riscurilor sistemice, iar coordonarea rapidă până la turul 2 este esențială”, transmite EFOR.
Administrația Prezidențială spune că nu știe de „ingerințe externe” în alegeri
Într-un răspuns pentru Europa Liberă, Administrația Prezidențială ne-a transmis că „Președintele României nu a primit informări din partea instituțiilor statului cu privire la existența unor riscuri de influențare a alegerilor prezidențiale sau cu privire la ingerințe externe în procesul electoral și nici referitor la un mod de promovare a candidatului menționat în solicitarea dumneavoastră pe anumite rețele de socializare, care să ridice suspiciuni.”
Reacția vine după ce, a doua zile după turul I al alegerilor prezidențiale, în spațiul public au apărut informații cu privire la presupuse influențe externe pentru promovarea online a candidatului Călin Georgescu.
Centralizarea voturilor a fost încheiată. Care sunt rezultatele parțiale
Centralizarea voturilor din toate cele 20.059 de secții de vot din țară s-a încheiat luni după-amiază, potrivit site-ului Autorității Electorale Permanente.
Rezultatele parțiale sunt următoarele:
- Călin Georgescu: 22,94% (2.120.404 voturi)
- Elena Lasconi: 19,18% (1.772.503 voturi)
- Marcel Ciolacu: 19,15% (1.769.761 voturi)
- George Simion: 13,86% (1.281.327 voturi)
- Nicolae Ciucă: 8,79% (811.952 voturi)
- Mircea Geoană: 6,32% (583.900 voturi)
- Kelemen Hunor: 4,5% (416.353 voturi)
- Cristian Diaconescu: 3,1% (286.842 voturi)
- Cristian Terheș: 1,04% (95.783 voturi)
- Ana Birchall: 0,46% (42.853 voturi)
- Ludovic Orban: 0,22% (20.089 voturi)
- Sebastian Popescu: 0,16% (14.683 voturi)
- Alexandra Păcuraru: 0,16% (14.502 voturi)
- Silviu Predoiu: 0,12% (11.246 voturi)
Aceste rezultate mai trebuie confirmate de Biroul Electoral Central pentru a fi considerate rezultatele finale.
AUR îl va susține pe Călin Georgescu în turul II
Prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor, Dorin Lulea, spune că partidul pe care îl reprezintă îl va susține în turul II al alegerilor prezidențiale pe Călin Georgescu, candidat independent.
„Nu este o susținere condiționată, noi ne-am intersectat cu el, îl știm, nu ne-am certat ci a fost o decizie a dumnealui de a nu fi parte a unui partid politic la acel moment. Am avut proiecte comune și sunt multe lucruri care ne leagă, cu precădere viziunea patriotică”, a declarat Dorin Lulea, pentru Europa Liberă.
Prim-vicepreședintele AUR se referă la faptul că, în trecut, Călin Georgescu a fost propunerea partidului pentru funcția de premier. În 2021, AUR a mers cu Georgescu ca propunere oficială la președintele Klaus Iohannis.