Linkuri accesibilitate

Nicușor Dan în timpul discursului de după anunțarea exit-pollurilor pentru Primăria Capitalei.
Nicușor Dan în timpul discursului de după anunțarea exit-pollurilor pentru Primăria Capitalei.

Alegeri 2024. Primăria Capitalei: Nicușor Dan-44%, Gabriela Firea-25%. PSD/PNL-54% la europene. Popularii Europeni, pe primul loc în PE

Alianța PSD-PNL a câștigat alegerile europarlamentare, iar primarul general Nicușor Dan a câștigat alegerile locale la București - acestea sunt principalele rezultate ale alegerilor din 9 iunie 2024.

De ce este ziua de astăzi atât de importantă

22:15 9.6.2024

Rezultate exit-poll

Rezultate europarlamentare

Rezultate București

Rezultate consilii județene

Rezultate Sectorul 1

Rezultate Sectorul 2

Consiliul General București

22:09 9.6.2024

Prima reacție a liderilor PSD și PNL la exit poll-uri

„Rezultatele arată că am guvernat bine într-o perioadă complicată. Măsurile luate de PSD au fost apreciate de către români. PSD a obținut un scor mai bun decât în 2020. Vom avea mai multe consilii județene, mai mulți primari și mai mulți consilieri județeni și locali, iar acest lucru se vede și în scorul alianței. Am obținut peste 50% din voturi”, a spus Marcel Ciolacu.

„România va avea o voce puternică în Parlamentul European”, a adăugat el, cu referire la rezultatele alegerilor europene.

„Scorul de la Primăria Capitalei este o lecție de democrație”, a mai spus el, după ce Nicușor Dan a fost reales primar general, iar candidata PSD a ieșit pe al doilea loc.

Liderii PNL la sediul din Aleea Modrogan.
Liderii PNL la sediul din Aleea Modrogan.

„Românii au dat azi o lecție de democrație. Peste 9,3 milioane au ieșit la vot. Vreau să le mulțumesc în mod deosebit membrilor, activul Partidului Național Liberal a dat dovadă de dedicație și spirit de sacrificiu”, a spus Nicolae Ciucă, președintele PNL.

„Angajamentul nostru este să nu dezamăgim alegătorii”, a mai spus el.

„Trăim într-o perioadă cât se poate de complexă. Avem nevoie să rămânem uniți, avem nevoie de stabilitate, vom face tot ce ne stă în putință să apărărăm stabilitatea țării”, a adăugat Ciucă.

22:07 9.6.2024

Nicușor Dan a câștigat Primăria Capitalei cu 45% din voturi. Egalitate la sectorul 1 și 2 (exit poll)

EXIT-POLL Curs-Avangarde:

Alegeri București:
Nicușor Dan (ADU): 45
Gabriela Firea (PSD): 24
Cristian Popescu Piedone (PUSL): 13
Sebastian Burduja (PNL): 10
Mihai Enache (AUR): 4

Alegeri Europarlamentare:

Alianța PSD – PNL: 54%
AUR: 14%
Alianța Dreapta Unită: 11%
UDMR: 5%
SOS: 3%
REPER: 3%

Alegeri pentru listele de consilieri județeni:
PSD: 35%
PNL: 28%

AUR: 12%
Alianța Dreapta Unită: 12%
UDMR: 5%

Alegeri Sectorul 1 București:

Clotilde Armand (USR): 41%
George Tuță (PNL): 41%

Alegeri Sectorul 2:

Radu Mihaiu: 43%
Rareș Hopincă: 43%

21:43 9.6.2024

Popularii Europeni - 181 locuri, Progresiștii - 135 locuri. 54% dintre votanții români au trimis PSD/PNL în Parlamentul Euripean și 14% AUR

PPE - Grupul Partidului Popular European (Creștin Democrat) - 181 de locuri, 25,14%

S&D - Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European - 135 locuri, 18,75%,

Renew Europe - Grupul Renew Europe - 82 locuri - 11,39%,

ECR - Grupul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni - 71 locuri, 9,86%,

ID - Grupul Identitate și Democrație - 62 locuri, 8,61%,

Verzi/ALE - Grupul Verzilor/Alianța Liberă Europeană - 53 locuri, 7,36%,

Stânga - Grupul Stânga în Parlamentul European - GUE/NGL - 34 locuri, 4,72%,

NI - Membri neafiliați - 51 locuri, 7,08%,

Alții - Deputați nou aleși care nu sunt aliați cu niciunul dintre grupurile politice constituite în Parlamentul European - 51 locuri, 7,08%

Alianța PSD/PNL a fost creditată de români cu 54% din voturi în Parlamentul European, Alianța pentru Unirea Românilor - 14%, Alianța Dreapta Unită - 11%, iar UDMR cu 5%.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG