Linkuri accesibilitate

Secțiile ATI Covid din spitalele românești sunt pline de zile la rând
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:00:54 0:00

Secțiile ATI Covid din spitalele românești au fost pline zile la rând.

Covid | 13 persoane sunt infectate cu tulpina Omicron

Numeroase țări reimpun restricții de teama consecințelor pe care le-ar putea avea răspândirea tulpinii Omicron a coronavirusului. Urmăriți LIVE blog-ul Europa Liberă dedicat crizei sanitare.

21:12 14.10.2021

Patriarhul României Daniel a transmis joi un mesaj prin care îndeamnă credincioșii să respecte măsurile de protecție sanitară și să asculte îndemnurile medicilor. Mesajul nu pomenește vaccinarea, considerată de specialiști principala modalitate de prevenire a infectării și a cazurilor grave (dacă aceasta se produc) și vine la o zi după ce BOR și Patriarhul Daniel au fost în atenția publicului în urma publicării documentarului Recorder „Clanul Marelui Alb”, care documentează cheltuirea banilor publici de biserici în mod discreționar.

„În această perioadă extrem de grea, când ţara noastră se confruntă cu cel mai intens val al pandemiei care sufocă secțiile ATI ale spitalelor, Patriarhia Română îndeamnă stăruitor pe toţi credincioşii şi pe toţi clericii săi să sporească rugăciunea pentru sănătate, să respecte măsurile de protecție recomandate de autoritățile medicale şi să asculte îndemnurile medicilor ce lucrează pentru alinarea suferinţei bolnavilor", transmite Patriarhul Daniel, într-una dintre foarte rarele luări publice de poziție cu privire la pandemie.

În luna mai, de Paște, Patriarhul spunea că intrarea mai multor credincioşi în Biserica Sfântului Mormânt de la Ierusalim a fost posibilă şi datorită faptului că imunizarea populației din Israel a permis relaxarea restricțiilor din această țară. „Sperăm şi noi să putem trimite din nou grupuri de pelerini, desigur, de preferinţă pelerinii vaccinaţi, care să reia vizitele, pelerinajele în Locurile Sfinte". Agenția de turism a Patriarhiei, Basilica Travel, organizează astfel de pelerinaje.

09:32 15.10.2021

Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) ar urma să decidă, vineri, cu privire la propunerea Institutului Național de Sănătate Publică (INSP) de carantinare a zonei metropolitane București, care include localități din județul Ilfov.

Bucureștiul și Ilfovul înregistrează cele mai mari rate de incidență a cazurilor Covid din țară (peste 15 / 1.000). Propunerea INSP a fost formulată miercuri, în 13 octombrie, însă varianta a fost exclusă de premierul Florin Cîțu într-o declarație de joi.


Secretarul de stat Raed Arafat, a declarat, joi, la Antena 3, că ar fi dificil de carantinat această zonă pentru că ar fi implicat un număr mare de persoane, din cea mai importantă zonă economică a țării. Înainte de a ajunge la CNSU, propunerea va fi discutată în așa-numitul grup tehnico-științific, care a decis și eliminarea limitei de 6 cazuri la mia de locuitori pentru închiderea școlilor. 16.316 elevi și preșcolari erau confirmați cu Covid miercuri, în 13 octombrie, față de 1.091 în 17 septembrie.

11:05 15.10.2021

Un studiu amplu publicat în PLOS Medicine sugerează că persoanele care iau statine sunt mai puțin susceptibile de a muri din cauza Covid, scrie The Guardian.

Statinele sunt medicamentele care scad colesterolul și pot reduce inflamația vaselor de sânge. Cercetătorii au asociat statinele cu un risc mai scăzut de a muri din cauza Covid. Cu toate acestea, experții au cerut prudență cu privire la rezultate și au subliniat că rezultatele nu au dovedit că statinele pot reduce ratele de deces.

11:08 15.10.2021

Un studiu realizat la Institutul Pasteur din Paris arată că trei dintre coronavirusurile din Laos sunt neobișnuite, în sensul că au la suprafață „un cârlig” foarte asemănător cu cel care îi permite lui SARS-CoV-2 să se agațe de celulele umane. Studiul a fost postat online luna trecută și încă nu a fost publicat într-o revistă științifică. Cercetătorii au descoperit că coronavirusurile de la liliecii din Laos sunt surprinzător de abile în infectarea celulelor umane, arătând că astfel de caracteristici mortale pot evolua într-adevăr în afara unui laborator, scrie The New York Times.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG