Renumărarea din Olt. „Noi vrem să terminăm cât mai repede”
Daniel Argeșeanu, judecător și membru în Biroul Electoral Județean din Olt, a spus pentru Europa Liberă că renumărarea buletinelor de vot este făcută cu personalul tehnic.
„Sunt 180.000 și ceva de buletine. Zic eu că avem oameni suficienți. Lucrăm pe echipe. Avem 12 echipe cu câte 5 oameni, deci 60 de oameni care numără. Acum vedem când terminăm, noi vrem să terminăm cât mai repede că e interesul nostru. Dar nu aș putea să aproximez acum că există un anumit ritm”, a spus ea.
Argeșeanu a menționat că „e o altfel de numărare a voturilor, nu avem dreptul să filmăm. Nu e numărarea din secțiile de votare unde se aplică anumite dispoziții legale. Acum le numărăm cu peronalul tehnic din dotarea BEJ”.
BEJ Bacău nu a vrut să spună câte secții au fost numărate
„Încercăm din răsputeri să respectăm termenul stabilit de BEC, nu știu dacă vom reuși”, a spus Costel Chiriac, purtător de cuvânt Biroului Electoral Județean Bacău.
Termenul stabilit de Biroul Electoral Central este 1 decembrie, ora 22:00.
El nu a vrut să spună câte secții au fost numărate în județ. Potrivit AEP, în județ au fost 236.564 de voturi valabil exprimate și alte 8.190 de voturi nule.
Bistrița-Năsăud: 42 de secții renumărate din 314
Buletinele de vot din 42 de secții au fost numărate până vineri la ora 13:00 în județul Bistrița-Năsăud.
În total au fost organizate 314 secții în acest județ.
„Sper să încheiem renumărarea sâmbătă după-amiază”, a declarat Diana-Emiliana Linul, președinte BEJ din Bistrița-Năsăud.
Expert Forum: Toate mecanismele de verificare sunt anulate de către BEC
„Toate mecanismele de verificare sunt anulate de către BEC prin deciziile pe care le-au luat. Nu e reglementată în lege, într-adevăr, prezența observatorilor în secțiile de votare, dar nici modul de organizare a renumărării nu e prevăzut de lege și a fost reglementat prin decizia lor, deci puteau să permită prezența observatorilor și filmare. Vom merge în instanță și sperăm că o să fim lăsați în timp util”, spune Septimius Pârvu, de la Expert Forum, pentru Europa Liberă.