Bihorul termină renumărarea la miezul nopții. Au fost renumărate voturile din 200 de secții, din totalul de 569
„Sunt implicate 70 de persoane din patru instituții: Biroul Electoral Județean, Instituția Prefectului, Autoritatea Electorală Permanentă și Direcția Județeană de Statistică”. spune Ligia Oală, purtător de cuvânt al BEJ Bihor.
„Am finalizat până la această oră (14:30) peste 200 din cele 569 de secții de votare din întregul județ, cred că vom închide renumărătoarea în jur de miezul nopții”, spune Ligia Oală, purtător de cuvânt al BEJ Bihor.
La Botoșani, renumărarea s-a făcut în jumătate din totalul de secții
„Sunt implicate aproximativ 15 echipe a câte doi oameni. Ne apropiem de renumărarea a jumătate din totalul de 433 de secții, cred că în noaptea asta am putea termina”, spune reprezentantul BEJ Botoșani.
La Vrancea, din 364 de secții, renumărarea s-a făcut în 50. Lucrează 30 de persoane
„Aseară ne-am organizat. Azi am început de la ora 9:00 să numărăm. Facem totul conform dispoziției BEC. Din cele 364 de secții am numărat în jur de 50 de secții”, spune Ionuț Ionel, purtător de cuvânt ale BEJ Vrancea.
„Continuăm, dar n-aș putea să fac o prognoză. Termenul e duminică seara la ora 22:00, dar sper să terminăm mai repede. Se lucrează pe echipe, în aceeași sală. Suntem 30 de persoane, plus 10-15 statisticieni”,
Vaslui: 552 de secții. Lucrează patru echipe de câte 4 oameni. „Nu puteam estima când terminăm”
„Avem echipe mixte formate din membrii BEJ si personal auxiliar de la secretariatul tehnic și suntem în plin proces de renumărare. Nu filmăm, facem renumărarea conform deciziei BEC. Avem 4 echipe de câte 4 oameni, toți suntem în aceeași sală sub paza jandarmilor. Avem 552 de secții, dar nu putem estima când terminăm că sunt echipe care au secții mai mari de numărat, altele secții mai mici”, spune Geanina Sârcu, purtător de cuvânt al BEJ Vaslui.