Linkuri accesibilitate

Salvatorii ucraineni caută supraviețuitori după atacul cu drone asupra Kievului de luni, 17 octombrie
Salvatorii ucraineni caută supraviețuitori după atacul cu drone asupra Kievului de luni, 17 octombrie

Războiul din Ucraina | NATO va livra Ucrainei sisteme de apărare aeriană. Zelenski: Rusia a distrus 30% din centralele electrice în opt zile

Ziua 237 a invaziei: patru oameni au murit în urma atacului de luni al Rusiei asupra capitalei ucrainene. Este „un semn de disperare sporită”, spun oficialii americani despre utilizarea dronelor kamikaze.

Evenimentele zilei - 18 octombrie

12:06 18.10.2022

Zelenski: 30% din centralele electrice din Ucraina au fost distruse începând din 10 octombrie

Un fum negru se vede în apropierea centralei termice Slovianska din regiunea Donețk, pe 13 octombrie 2022.
Un fum negru se vede în apropierea centralei termice Slovianska din regiunea Donețk, pe 13 octombrie 2022.

Președintele Ucrainei a declarat pe Twitter că „din 10 octombrie, 30% din centralele electrice din Ucraina au fost distruse, provocând pene masive de curent în întreaga țară”.

Descriind loviturile rusești asupra aprovizionării cu energie electrică drept „un alt tip de atacuri teroriste rusești”, Volodimir Zelenski a declarat că nu mai există „niciun spațiu pentru negocieri cu regimul lui Putin”.

În Kiev, primarul Vitali Kliciko a făcut apel la locuitori să economisească energia electrică și să se aprovizioneze cu apă potabilă, după loviturile rusești asupra orașului din ultimele două zile.

„În Kiev, în urma atacurilor cu rachete ale barbarilor ruși, două obiecte de infrastructură critică au fost avariate. În prezent, furnizarea serviciilor de alimentare cu energie electrică și apă este parțial limitată în multe case de pe malul stâng al capitalei. În unele case, este posibilă o scădere a presiunii în rețeaua de alimentare cu apă, o schimbare a culorii și transparenței apei”, a declarat el, citat de The Guardian.

„Fac apel la toți locuitorii Kievului să economisească pe cât posibil energia electrică. Nu porniți aparate electrice puternice - aparate de aer condiționat, ceainice electrice, cuptoare cu microunde etc. În locuințele în care alimentarea cu apă a fost deja oprită temporar, locuitorii sunt rugați să găsească cea mai apropiată stație de pompare sau cel mai apropiat distribuitor automat de apă potabilă și să se aprovizioneze cu apă”, a completat el.

De asemenea, oficiali ucraineni din alte zone bombardate în ultimele 24 de ore au anunțat că furnizarea energiei electrice și apei potabile sunt întrerupte.

11:41 18.10.2022

Marea Britanie: Rusia a dobândit o mai mare disponibilitate de a lovi infrastructura civilă

Ministerul britanic al Apărării a publicat analiza sa zilnică privind războiul din Ucraina:

„Începând cu 10 octombrie, Rusia a menținut un ritm sporit de lovituri cu rază lungă de acțiune împotriva unor obiective din Ucraina.

Acestea au fost efectuate cu rachete de croazieră, rachete de apărare aeriană cu rol de sol-suprafață și vehicule aeriene fără echipaj de atac unidirecțional Shahed-136 furnizate de Iran.

Este foarte probabil ca un obiectiv-cheie al acestei campanii de atacuri să fie acela de a provoca daune pe scară largă rețelei de distribuție a energiei din Ucraina.

Întrucât Rusia a suferit eșecuri pe câmpul de luptă începând cu luna august, este foarte probabil că a dobândit o mai mare disponibilitate de a lovi infrastructura civilă, pe lângă țintele militare ucrainene.”

11:28 18.10.2022

Energoatom: Rusia a răpit doi oficiali ai centralei din Zaporojie

Compania ucraineană de stat pentru energie nucleară Energoatom a acuzat Rusia că a răpit doi angajați de rang înalt de la centrala nucleară Zaporojie, în prezent ocupată de Rusia.

Șeful departamentului de tehnologie informatică al centralei, Oleh Kostiukov, și Oleh Oșek, un asistent al directorului centralei nucleare, au fost răpiți pe 17 octombrie, a anunțat Energoatom.

„În prezent, nu se știe nimic despre locul unde se află sau starea lor”, se precizează în comunicat.

Energoatom a cerut șefului Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Rafael Grossi, să depună toate eforturile pentru a asigura eliberarea lor.

Rusia l-a reținut pe șeful centralei, Ihor Murașov, timp de câteva zile, la sfârșitul lunii trecute, înainte de a-l elibera la 3 octombrie.

Trupele rusești au capturat centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare de acest fel din Europa, la începutul lunii martie, în primele zile ale invaziei.

10:35 18.10.2022

Statele Unite au avertizat că vor trage Rusia la răspundere pentru crime de război

Cadavrul unui bărbat într-un atac cu rachete rusești, Nikolaiev, Ucraina, 18 octombrie 2022.
Cadavrul unui bărbat într-un atac cu rachete rusești, Nikolaiev, Ucraina, 18 octombrie 2022.

O rachetă rusă a lovit marți dimineața o clădire de apartamente din portul ucrainean Nikolaiev, la câteva ore după ce Statele Unite au avertizat că vor trage Rusia la răspundere pentru crime de război, scrie Reuters.

Casa Albă „condamnă cu fermitate atacurile cu rachete ale Rusiei”, a declarat Karine Jean-Pierre, secretarul de presă al președintelui american Joe Biden.

Ea a adăugat că atacul asupra Kievului „continuă să demonstreze brutalitatea lui Putin”.

Menționând un pachet de ajutor militar de 725 de milioane de dolari anunțat vinerea trecută pentru Ucraina, purtătoarea de cuvânt a declarat că Statele Unite vor fi alături de poporul ucrainean „atât timp cât va fi nevoie”.

„Vom continua să impunem costuri Rusiei, să o tragem la răspundere pentru crimele sale de război”, a spus ea.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG