15 octombrie 1922: ziua Încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria sau ultimul act simbolic al unirii tuturor românilor, după cum o numesc istoricii.
Într-o România proaspăt clădită, în urma unui război dur, două coroane au făcut lumină și au dat speranță oamenilor, care aveau din acel moment o nouă țară.
Europa Liberă a stat de vorbă cu doi istorici, Nicolea Pepene, directorul Muzeului Județean de Istorie din Brașov, și Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului Național al Unirii din Alba Iulia, pentru a rezuma cele mai importante momente de acum un veac.
România anului încoronării: abundență de resurse și probleme sociale
La patru ani după două evenimente istorice, finalizarea Primului Război Mondial și Marea Unire din 1918, când provinciile Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au alipit României, țara se confrunta cu mari probleme sociale.
„Virgil Madgearu, în 1921, descria societatea românească imediat postbelică: «două lumi stau astăzi față în față - sacrificații de război și îmbogățiții de război»”, spune istoricul Nicolae Pepene.
Prețurile crescuseră, în special în rândul alimentelor și materialelor de construcție, cu toate că oamenii trăiau într-o țară bogată din punct de vedere al resurselor naturale. Resurse care au transformat România într-o țară exportatoare. Spre exemplu, față de 1913, volumul exporturilor din 1922 a crescut cu 400%.
Pe lângă petrol, o resursă semnificativă a fost lemnul.
Conform unui anuar din perioada 1921-1922, suprafețele împădurite ale României însemnau aproximativ 25% din totalul noului statului român, echivalentul a 7 milioane de hectare, ocupând al treilea loc în Europa, după Germania și Franța, explică Nicolae Pepene.
Dincolo de resurse, populația țării se mărise de peste două ori. De la 7,7 milioane de locuitori, în 1914, la 16 milioane, în 1922.
În ceea ce ține de agricultură, ramură afectată de război, incapabilă de a susține creșterea economiei naționale prin exportul de cereale, s-a apelat la sprijinirea evoluției industriei și la creșterea numărului de întreprinderi.
Un eveniment măreț într-o mică catedrală
Imediat după război, în anul 1918, apar primele discuții legate de Încoronare, lansate de Regina Maria. Dar prilejul a fost amânat timp de patru ani din motive politice, detaliază Nicolae Pepene.
România trebuia să aștepte finalizarea Conferinței de Pace de la Paris, prin care țările învingătoare și cele învinse s-au aflat la aceeași masă, pentru a stabili condițiile păcii în urma Primului Război Mondial.
„Până la încoronare trebuia să treacă Tratatul de Pace de la Paris, care consfințea în mod internațional Unirea de la 1 decembrie. Pentru că altfel ar fi fost o simplă adunare în care s-au strâns oameni și au vrut să se unească cu România. Dar fără să fie recunoscut internațional, 1 Decembrie nu își mai avea rostul”, completează istoricul Gabriel Rustoiu.
„Deci, după încheierea Conferinței de Pace de la Paris, erau întrunite absolut toate condițiile să facem și un act festiv, istoric, care să sublinieze România Mare, respectiv încoronarea, regeului Ferdinand ca rege al Româniai Mari”, mai spune și Nicolae Pepene.
Drept locație pentru ultima etapă a oficializării unirii, Încoronarea, a fost aleasă, în mod simbolic, citadela unirii - Alba Iulia - oraș „destul de cenușiu”, descrie istoricul Nicolae Pepene, cu o populație de aproape 10.000 de locuitori.
„Unul dintre politicienii români, Nicolae Filipescu, spunea la un moment dat: «Sire, îți doresc să te încoronezi la Alba Iulia ca rege al tuturor românilor sau să mori încercând pe câmpia de la Turda ca Mihai Viteazul»”, adaugă Gabriel Rustoiu, cu referire la alegerea locației.
Aici a fost construită special pentru eveniment, cu resurse financiare și de timp, o catedrală, Catedrala Unirii, unde românii urmau să asiste la încoronarea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria. Lucrările la edificiu au început încă din martie 1921, iar munca propriu-zisă a durat aproximativ nouă luni.
Catedrala Unirii a fost un proiect național, explică Gabriel Rustoiu, iar oamenii își doreau finalizarea acesteia, ca ultimul act al unirii să se poată materializa. Din echipa care a proiectat construcția s-au aflat arhitecți cu experiență, inclusiv unul care a colaborat la punerea bazelor Cazinoului din Constanța.
Chiar dacă a fost dorită, a fost și criticată. Conform opiniilor din anii '20, spune Nicolae Pepene, catedrala era considerată ca fiind de mici dimensiuni.
„Este foarte simpatică explicația mai ales a presei de ce catedrala încoronării sfințită pe 8 octombrie 1922 era atât de mică. Lămurirea dată era că biserica e făcută la respectivele dimensiuni pentru că s-a imitat Biserica Domnească din Târgoviște, în care s-a închinat și s-a sfințit Mihai Viteazul și alți domnitori români”.
„Deci ne-am folosit de simbolul Unirii, de mitologia națională, de Mihai Viteaz, și am dat o explicație pentru ceva, din punct de vedere altfel, mai puțin încărcat de simbolism”.
Regina Maria, una dintre cele mai implicate persoane în organizarea încoronării
În 1922, România era un stat tânăr și prin urmare nu avea o ceremonie specifică încoronării, explică Nicolae Pepene. Predecesorul lui Ferdinand, Carol I, a fost singurul rege care fusese încoronat anterior, dar procedura nu era suficient de clară.
„Și neexistând această tradiție a marilor ceremonii, totul trebuia inventat pentru încoronare și au fost și avantaje”.
În preajma lunii august, cu trei luni înainte de încoronare, premierul României, Ionel Brătianu, numește o comisie pentru organizarea serbării, în frunte cu Traian Moșoiu, fostul comandant al trupelor române din Transilvania în campania din 1918-1919. Astfel, din august și până în octombrie, lucrurile sunt accelerate.
„Este foarte clar că foarte mulți din această comisie au fost aleși strict simbolic. Adică era o listă care, pentru opinia publică, însemna foarte mult. A fost o continuă schimbare a membrilor până la comisia făcută de Moșoiu”.
Din această echipă au făcut parte, printre alții, compozitorul George Enescu și inginerul constructor Anghel Saligny.
Cu toate că o mână de oameni aveau sarcina de a se ocupa de ziua încoronării, Regina Maria a fost una dintre cele mai implicate persoane din cadrul acestui proces de organizare. Istoricul Gabriel Rustoiu spune despre aceasta că a fost „creierul ceremoniei de la Alba Iulia”.
„Ea a fost cea care, din umbră, din spate, a coordonat tot. Inclusiv, de exemplu, pictura catedralei a fost făcută de un favorit de-al ei, Costin Petrescu, cel care a proiectat și sceptrul. Totul se făcea după consultarea reginei”.
La rândul său, și Nicolae Pepene afirmă că Regina Maria a avut o contribuție semnificativă la organizarea solemnităților din 15 octombrie. Potrivit mărturiilor sale, suverana și-a dorit o încoronare pe stil medieval și deși experiența lipsea, la final a fost mulțumită de felul în care s-a desfășurat evenimentul.
„Este clar că Regina Maria a avut o influență foarte mare nu neapărat asupra programului, pentru că nu era o persoană care să aibă răbdare să se uite la astfel de detalii organizatorice. În schimb, regina a fost foarte implicată în cum va arăta coroana ei, cum vor arăta mantiile regale. De aceea, în jurnalul său, avem niște descrieri foarte frumoase asupra acestor piese”.
„A fost foarte mândră de ce s-a întâmplat acolo. Cu toată lipsa de experiență a organizatorilor, că au fost câteva stângăcii, Maria spune că întreaga ceremonie a fost pitorească, dar sobră și în același timp nepretențioasă. Adică pe gustul ei, pe pe pe stilul ei”.
„Este o imagine frumoasă, în care majestatea sa Ferdinand și-a jucat foarte bine rolul. De la Regina Maria ne așteptam să să-și intre în în rolul unei regine medievale într-o epocă modernă, nu-i așa? Până la urmă, deja, din acel moment, 1922, era deja recunoscută ca fiind ultima romantică a Europei, cum inspirată a fost numită de o autoare”.
Scenariul zilei de 15 octombrie 1922 a fost influențat de Biserica Catolică, cea care l-a amenințat pe regele Ferdinand cu excluderea din sânul ei, dacă va fi luată decizia ca încoronarea să aibă loc într-o biserică ortodoxă, sub un prelat ortodox.
„Prin septembrie 1922, Regina Maria, Regele Ferdinand și Barbu Știrbey au găsit o cale onorabilă să iasă din dificultate, făcând niște concesii care nu au fost umilitoare, dar au rămas secrete opiniei publice și au avut o rațiune”.
„Încoronarea să aibă loc în fața bisericii, sub pretextul că de acolo poate fi văzută de către popor și sfințirea coroanelor să facă în biserică. Astfel, următoarea etapă, în fotografii, în filmări a dat foarte bine: credinciosul, catolic rege Ferdinand și-a pus singur coroana pe cap”.
Simbolurile unei noi etape: o coroană din oțel de tun și o coroană de aur
Despre momentul încoronării, cetățenii noului stat român puteau să afle din presă, principala sursă de informare. Acoperirea mediatică a evenimentului a inclus, spre exemplu, pregătirile încoronării sau vizitele celor care veneau să vadă stadiul lucrărilor de la catedrală.
„Deci totul a fost mediatizat, absolut toți pașii făcuți, până la încoronare”.
„Presa a fost foarte, foarte prezentă. Impactul a fost extraordinar. Și dacă ne uităm prin presa vremii, vedem că ecoul a fost foarte important”, spune și Nicolae Pepene.
Ziua cea mare a început în dimineața zilei de 15 octombrie la gara din Alba Iulia, odată cu sosirea Regelui Ferdinand și a Reginei Maria de la București, la bordul trenului regal. În gară, cei doi au fost întâmpinați de premierul Ionel Brătianu și au fost transportați la catedrală cu caleașca, unde se aflau deja mii de persoane.
Pentru festivitate, Ferdinand a purtat o coroana ce aparținuse lui Carol I, unchiul său, iar Maria o coroană de aur, creată după propriile sale cerințe.
„Ferdinand a judecat bine, spun eu. Această coroană era deja un simbol al independenței, pentru că a fost creată din oțelul unui tun capturat de armata română la Plevna. Nu a optat pentru o coroană de aur, ar fi putut opta pentru o coroană de aur, dar eu zic că a luat decizia corectă, luând coroana fostului suveran”, spune Gabriel Rustoiu.
„Iar Regina Maria, având o altă educație, a optat pentru o coroană de aur. De altfel, nici nu cred că i-ar fi stat bine pe cap o coroană dintr-un oțel de tun din Primul Război Mondial, chiar dacă merita. Ar fi meritat, pentru că ea a fost sufletul armatei române, cea care îl împingea din spate pe Ferdinand pentru a nu ceda”.
Printre miile de participanți la ceremonie s-au numărat oameni simpli, politicieni importanți sau delegați ai familiilor regale din Europa. Unul dintre cei prezenți, ca invitați de onoare, a fost generalul francez Henri Mathias Berthelot, consilierul militar al Regelui Ferdinand.
Însă, în cadrul încoronării, a existat și o „umbră” - refuzul membrilor Partidului Național-Țărănesc, condus de Iuliu Maniu, de a participa. În cadrul ultimelor alegeri, din martie 1922, aceștia obținuseră 25 de mandate, față de 200, numărul obținut de Partidul Național Liberal, condus de Ionel Brătianu.
„Deci, în privința asta, nu totul a fost strălucitor și frumos și au existat aceste dureri politice”, explică Nicolae Pepene.
„E păcat că personalități care au făcut foarte mult pentru Marea Unire, care au o contribuție extraordinar de importantă - acești fruntași să nu fi fost prezenți la Alba Iulia. Și acum, după 100 de ani, privim cu părere de rău și nici nu avem dreptul să judecăm, dar putem să constatăm și să considerăm ca fiind o umbră asupra unui moment foarte important. Să ai măcar pe cei care au realizat unirea uniți în jurul regelui și a reginei – ar fi fost o fotografie istorică extraordinară. Din păcate, undeva există un blur, și anume lipsa unor oameni politici foarte importanți la ei acasă, pentru Alba Iulia era o citadelă a Partidului Național”.
După încoronare, la Alba Iulia au avut loc două dineuri: unul la Sala Unirii, unde au încăput aproximativ 300-400 de persoane din cercul apropiat al cuplului regal, și unul la Teatrul „I. L. Caragiale” din oraș.
La București plouă
Pentru a ajunge la timp în București, unde a doua zi, în 16 octombrie continuau manifestațiile dedicate încoronării, Regele Ferdinand și Regina Maria nu au prins finalul sărbătorii de la Alba și au luat trenul regal spre gara Mogoșoaia după defilarea militară.
„În schimb, cei veniți la Alba Iulia au stat până noaptea târziu, muzicile militare au cântat, a avut loc o mare retragere cu torțe”, descrie Nicolae Pepene.
Regele și regina, încoronați, au ajuns în capitală într-o dimineață ploioasă, tocmai în ziua în care prințul moștenitor, Carol, a împlinit 29 de ani. Ferdinand și Maria au urmat un traseu ce a cuprins în prima parte Piața Victoriei, Calea Victoriei și Arcul de Triumf,.
„Cum se spune, a turna turnat cu găleata. Lucrul acesta a stricat puțin din frumusețea încoronări, însă emoțiile au fost foarte mari și cortegiu regal și-a continuat drumul către Mitropolie, parcurgând Cheiul Dâmboviței, în uralele cetățenilor. Curiozitate foarte mare și din partea bucureștenilor, și a altora care au venit din jurul Bucureștiului aproape că au făcut ca ploaia să treacă nebăgată în seamă”.
În zilele de 16-17 octombrie, pe lângă defilare, în București au avut loc ceremonii la fel de importante precum cea de la Alba Iulia, potrivit lui Nicolae Pepene.
„Nimeni n-a stat să enumere, nu există o statistică, dar presa vine cu cifra de 10.000 de primari care au venit la București. Are loc o primire, chiar un ospăț imens în Parcul Carol, pentru reprezentanții comunităților din Marele Regat”.
„Mai mult decât atât, a fost o sărbătoare în fiecare comunitate, mai mare sau mai mică, pentru că fiecare primar s-a pregătit de această festivitate, de această ceremonie”.
Încoronarea a fost primită, în țară, cu entuziasm, concluzionează Gabriel Rustoiu. În străinătate, evenimentul a fost bine acoperit, întrucât ziariști din Europa și Statele Unite au fost prezenți și au relatat pe larg cele petrecute în Alba Iulia și București.
