Linkuri accesibilitate

Un pompier stinge focul într-o clădire din Zatoka, regiunea Odesa, lovită de ruși miercuri, 17 august.
Un pompier stinge focul într-o clădire din Zatoka, regiunea Odesa, lovită de ruși miercuri, 17 august.

Războiul din Ucraina | Ucraina se află în spatele exploziilor din Crimeea. Atac cu rachete în regiunea Odesa

Războiul din Ucraina a ajuns în cea de-a 175 zi. Bombardamentele au continuat în zona de sud a țării, iar în Crimeea au fost auzite noi explozii.

08:01 17.8.2022

Marea Britanie respinge afirmaţiile Rusiei potrivit cărora un avion de recunoaştere britanic a încălcat frontiera aeriană rusă

Marea Britanie a negat afirmaţiile Rusiei potrivit cărora un avion de supraveghere electronică britanic a încălcat luni frontiera lor de stat, afirmând că aeronava Forţelor Aeriene Regale ale Marii Britanii a efectuat o "operaţiune de rutină" în spaţiul aerian internaţional deasupra mărilor Norvegiei şi Barents, transmite CNN.

„Un avion rusesc MIG-31 a efectuat luni, 15 august, o apropiere nesigură de un avion RAF RC-135W Rivet Joint în timp ce efectua o operaţiune de rutină în spaţiul aerian internaţional deasupra Mărilor Norvegiei şi Barents. Avionul britanic a fost în comunicare cu controlul traficului aerian civil rusesc, iar echipajul său a operat în siguranţă şi cu profesionalism", a declarat marţi un purtător de cuvânt al Ministerului britanic al Apărării pentru CNN.

08:05 17.8.2022

Ucraina arată că forțele ruse continuă avansul în Donbas, dar situația e complet controlată

Valeriy Zaluzhny, comandantul-şef al forţelor armate ucrainene, a recunoscut că forţele ruseşti „continuă să avanseze" în Donbas, dar a declarat că situaţia „intensă" este „complet controlată", transmite CNN.

„L-am informat pe omologul meu despre situaţia de pe linia frontului. Este intensă, dar pe deplin controlată", a declarat Zaluzhny după ce a discutat cu generalul Wayne Donald Eyre, şeful Statului Major al Apărării din Canada.

Zaluzhny a adăugat că „inamicul continuă să avanseze de-a lungul întregii linii de front. În acelaşi timp, inamicul efectuează aproximativ 700-800 de bombardamente ale poziţiilor noastre în fiecare zi, folosind între 40 şi 60.000 de bucăţi de muniţie".

Ucrainenii recuperează unele zone ocupate de ruși în Donbas. Corespondență din tranșeele recucerite
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:06:08 0:00


09:16 17.8.2022

Primul navă a ONU încărcată cu cereale din Ucraina a plecat spre Africa

Prima navă umanitară închiriată de ONU pentru a transporta cereale ucrainene a părăsit marţi portul Pivdennyi, sudul Ucrainei, cu aproximativ 23.000 de tone pentru Africa, a anunţat Ministerul Infrastructurii ucrainean, relatează AFP.

„Nava Brave Commander cu cereale pentru Africa a părăsit portul Pivdenny. În această dimineaţă, cargoul a plecat spre portul Djibouti, unde cerealele vor fi livrate la sosire consumatorilor în Etiopia", a indicat ministerul pe Telegram.

Potrivit sursei citate, „23.000 de tone de grâu se află la bordul acestei nave închiriate de Programul Alimentar Mondial al Naţiunilor Unite".

Prezent duminică în portul Pivdennyi, ministrul ucrainean al Infrastructurii, Oleksandr Kubrakov, a afirmat că speră ca "două sau trei" nave suplimentare închiriate de ONU să plece în curând.

Grătare în biserică | Soldații ruși au mâncat 100 de vaci și au furat utilajele unui fermier ucrainean
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:03:59 0:00

10:39 17.8.2022

Rusia va livra Turciei un al doilea lot de sisteme de apărare antiaeriană S-400. Turcia afirmă că nu este un contract nou

Rusia şi Turcia au semnat un contract pentru livrarea unui al doilea lot de sisteme de apărare antiaeriană S-400, potrivit şefului serviciului rus de cooperare militară, citat de agenţia de presă de stat TASS. Un oficial turc, citat de Reuters, a afirmat însă că achiziţia era inclusă în acordul iniţial.

Oficialul turc a spus marţi că contractul iniţial pe care Turcia l-a semnat cu Rusia pentru achiziţionarea de sisteme S-400 includea două loturi, el adăugând că nu există noi acorduri, în urma informaţiilor despre un acord pentru vânzarea unui al doilea lot.

„Achiziţia unui al doilea lot era inclusă în planul iniţial şi în contractul aferent”, a spus oficialul turc al apărării.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG