Finlanda și Suedia au semnat protocolul de aderare la NATO
Cei 30 de aliați ai NATO au semnat marți un protocol de aderare pentru Finlanda și Suedia, care le va permite acestora să se alăture Alianței, după ce parlamentele din toate aceste țări vor ratifica decizia, relatează Reuters.
„Acesta este cu adevărat un moment istoric”, a declarat secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, alături de miniștrii de externe din cele două țări. „Cu 32 de națiuni în jurul mesei, vom fi și mai puternici”, a adăugat el.
Protocolul înseamnă că Helsinki și Stockholm pot participa la reuniunile NATO și au un acces mai mare la informații, dar până la ratificare nu vor fi protejate de clauza de apărare a NATO, conform căreia un atac asupra unui aliat este un atac împotriva tuturor. Acest lucru este posibil să dureze până la un an.
Președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a avertizat joia trecută, la summitul NATO de la Madrid, că Finlanda și Suedia trebuie mai întâi să respecte promisiunile făcute Turciei în cadrul unui acord, altfel ratificarea nu va fi trimisă parlamentului turc.
După săptămâni de diplomație, Erdogan și omologii săi din Finlanda și Suedia au convenit asupra unei serii de măsuri de securitate care să permită celor două țări nordice să depășească veto-ul turcesc impus de Ankara în luna mai din cauza preocupărilor sale legate de terorism.
Potrivit memorandumului semnat, Finlanda și Suedia s-au angajat să nu sprijine grupurile militante kurde PKK și YPG sau rețeaua clericului Fethullah Gulen, cu sediul în SUA, despre care Ankara spune că a organizat o tentativă de lovitură de stat în 2016 și pe care o etichetează drept organizație teroristă cu acronimul FETO.
Oficial impus de Rusia în Ucraina: Irak, Iran și Arabia Saudită vor cumpăra cereale din Zaporojie
Evgheni Balițki, șeful administrației impuse de Rusia în regiunea ucraineană ocupată Zaporojie, a declarat că regiunea intenționează să vândă grânele ucrainene în Orientul Mijlociu, potrivit relatărilor agenției ruse de știri Tass, citată de The Guardian.
Tass a precizat că principalele țări implicate în afacere sunt Irak, Iran și Arabia Saudită. Ucraina a acuzat în repetate rânduri Rusia de furtul de cereale, acuzație pe care Moscova a negat-o.
Ministrul rus al apărării, Serghei Șoigu, a afirmat marți că Rusia a realizat două coridoare umanitare în Mările Neagră și Azov pentru a facilita exportul de cereale.
Luni, un oficial turc de rang înalt a declarat că Turcia a oprit o navă cargo sub pavilion rusesc în largul coastei sale din Marea Neagră pentru a investiga acuzația că aceasta transporta cereale furate.
Rusia spune încă o dată că recruții săi nu participă la războiul din Ucraina
Recruții ruși nu sunt trimiși să lupte în „operațiunea militară specială” din Ucraina, a afirmat ministrul apărării, Serghei Șoigu, potrivit The Guardian.
Președintele Vladimir Putin a negat în repetate rânduri că Rusia folosește recruți pentru a servi în armată, afirmând că doar soldații și ofițerii profesioniști participă la lupte.
Luna trecută, cel puțin zece ofițeri de armată au fost urmăriți penal după ce Ministerul Apărării a recunoscut că sute de recruți au fost trimiși să lupte în Ucraina.
Citându-l pe purtătorul de cuvânt al lui Kremlinului, Dmitri Peskov, agenția rusă de știri de stat Ria a relatat că Vladimir Putin a ordonat procurorilor militari să investigheze și să pedepsească oficialii responsabili de nerespectarea instrucțiunilor sale de a exclude recruții din operațiune.
O matematiciană ucraineană, printre câștigătorii medaliei Fields, echivalent al Premiului Nobel pentru matematică
Un matematician ucrainean, care a aflat cel mai bun mod de a împacheta sfere în opt dimensiuni pentru a ocupa cel mai mic spațiu, și un expert de la Oxford care a rezolvat dificultățile legate de distanțarea numerelor prime, se numără printre câștigătorii medaliei Fields, considerată echivalentul unui Premiul Nobel pentru matematică, scrie The Guardian.
Câștigătorii premiilor Uniunii Matematice Internaționale de la Helsink sunt: profesor James Maynard, 37 de ani - de la Universitatea Oxford, Prof Maryna Viazovska, 37 de ani - de la École polytechnique fédérale de Lausanne, Hugo Duminil-Copin, 36 de ani - de la Universitatea din Geneva și Institut des Hautes Études Scientifiques și June Huh, 39 de ani - de la Universitatea Princeton.
Prima medalie Fields a fost acordată în 1936, iar apoi a existat o pauză până în 1950, de când a fost acordată la fiecare patru ani unor matematicieni până în 40 de ani.
Viazovska, care s-a născut și a crescut la Kiev, este a doua femeie care a primit premiul. Prima a fost câștigată de matematiciana iraniană Maryam Mirzakhani, premiată în 2014. Mirzzakhani a murit de cancer la sân în 2017.