Linkuri accesibilitate

Un anchetator se uită la cadavrele exhumate dintr-un mormânt din curtea unei case din satul Stepankî, lângă Harkov - 11 mai 2022 (Foto de SERGHEI BOBOK / AFP)
Un anchetator se uită la cadavrele exhumate dintr-un mormânt din curtea unei case din satul Stepankî, lângă Harkov - 11 mai 2022 (Foto de SERGHEI BOBOK / AFP)

Războiul lui Putin | ONU vrea să investigheze abuzurile comise de Rusia în Ucraina. Peste 100 de copii uciși numai în aprilie

După ce premierul Marii Britanii a vizitat Suedia și Finlanda, Moscova avertizează că dacă cele două țări se vor alătura NATO vor exista consecințe. În Ucraina, va fi judecat primul soldat rus pentru comiterea unei presupuse crime de război.

  • Finlanda a solicitat aderarea la NATO „fără întârziere”, iar Dmitri Peskov spune că Rusia consideră aderarea Finlandei la NATO o amenințare.
  • Aproape 100 de copii au fost uciși în Ucraina doar în luna aprilie, dar cifrele reale ar putea fi semnificativ mai mari, a declarat Fondul Națiunilor Unite pentru copii, Unicef.
  • Consiliul pentru drepturile omului al ONU a adoptat o rezoluție pentru investigarea abuzurilor comise de trupele rusești care au invadat Ucraina și pentru tragerea la răspundere a celor responsabili.
  • Comisia Europeană a prezentat joi un set de acțiuni menite să ajute Ucraina să-și exporte produsele agricole.
  • În Ucraina, continuă bătălia pentru capturarea totală a Mariupolului. Rușii bombardează combinatul Azovstal unde rezistă ultimii luptători ucraineni.
12:17 12.5.2022

Suedia intenționează să trimită cerere de aderare la NATO săptămâna viitoare

Guvernul Suediei intenţionează să depună o cerere de aderare la NATO săptămâna viitoare, urmând exemplul vecinului său, Finlanda, de a rescrie politica de securitate de după cel de-al Doilea Război Mondial, în contextul invaziei ruse în Ucraina, relatează, joi, cotidianul suedez Expressen, citat de Reuters.

Parlamentul Suediei va dezbate luni situaţia de securitate, iar premierul Magdalena Andersson va convoca apoi o şedinţă specială a cabinetului în cadrul căreia va fi luată decizia oficială de a adera sau nu la NATO, a relatat cotidianul Expressen, citând surse anonime.

O cerere va fi trimisă imediat după şedinţă, în cazul în care nu se întâmplă nimic imprevizibil, au declarat surse pentru Expressen.

11:59 12.5.2022

Ucraina spune că rușii au făcut progrese în est

Armata ucraineană a recunoscut progresele forțelor rusești în unele zone din estul țării, dar afirmă că amploarea progreselor este dificil de măsurat, scrieCNN.

Statul Major General a declarat că armata rusă a traversat râul Siverskiy Donets în direcția Lîman, care se află în regiunea Donețk.

Lîman este un oraș situat la nord-est de Sloviansk, unul dintre obiectivele strategice ale rușilor.

„În direcția Sloviansk, ocupanții își regrupează trupele pentru a relua ofensiva asupra Barvinkovei și Slovianskului. Inamicul a mutat grupul tactic al batalionului pentru a întări unitățile avansate”, se arată în actualizarea zilnică a forțelor ucrainene.

11:10 12.5.2022

Danemarca salută decizia Finlandei de a adera la NATO

Premierul danez Mette Frederiksen spune că Danemarca va primi Finlanda în NATO și va depune eforturi pentru a procesa rapid integrarea acesteia în alianță.

Mette Frederiksen spune că decizia „va consolida NATO și securitatea noastră comună” și „Danemarca va face totul pentru un proces de admitere rapid după cererea oficială”.

Joi, liderii Finlandei au anunțat că țara ar trebui să solicite aderarea la alianța de apărare NATO „fără întârziere”.

11:01 12.5.2022

76% dintre finlandezi susțin aderarea la NATO

Până la invazia rusă în Ucraina, sprijinul public finlandez pentru aderarea la NATO aera de aproximativ 20-25%, timp de ani de zile. După începerea războiului în Ucraina, sprijinul popular a ajuns la un nivel record de 76%, potrivit ultimului sondaj de opinie.

În timp ce nealinierea și neutralitatea militară a fost mult timp poziția multor finlandezi, ca o modalitate de a nu intra în conflicte, războiul a dus la un număr tot mai mare de finlandezi să privească relațiile de prietenie cu Rusia cu alți ochi.

Sub bombardamente, o echipă a Crucii Roșii evacuează oamenii dintr-un sat ucrainean
Așteptați

Nici o sursă media

0:00 0:02:41 0:00

Încarcă mai mult

Facebook Forum

XS
SM
MD
LG