Linkuri accesibilitate

Localnic din Irpin, care a salvat o pisică din dărâmături
Localnic din Irpin, care a salvat o pisică din dărâmături

Masacrul rusesc în Ucraina | Canada anunță noi sancțiuni împotriva Rusiei. Viceprimarul Kievului cere 200.000 de măști de gaze

Ofensiva rusească în Ucraina a început. Președintele Joe Biden a discutat cu partenerii vestici despre planurile de izolare a Rusiei.

Ca răspuns la războiul Rusiei împotriva Ucrainei, Canada a anunțat că impune noi sancțiuni împotriva a 14 apropiați ai regimului rus, inclusiv a celor două fiice adulte ale președintelui rus Vladimir Putin.

Viceprimarul Kievului a cerut unei organizații neguvernamentale care strânge materiale de apărare pentru trupele ucrainene 200.000 de măști de gaze pentru a-i proteja pe ucraineni de un potențial atac cu arme chimice.

Republica Cehă va repara tancuri ucrainene și vehicule blindate de transport de trupe avariate în luptă, a confirmat ministrul ceh al apărării, Jana Cernochova.

Președintele american Joe Biden a declarat că SUA vor trimite mai multe sisteme de artilerie în Ucraina. Într-o discuție video securizată, liderul SUA și aliații, cărora li s-au alăturat cei ai Japoniei și Canadei, au decis să sporească sancțiunile împotriva Rusiei și ajutorul umanitar, economic și militar pentru Ucraina.

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a condamnat ofensiva rusă din estul Ucrainei și a cerut Rusiei o pauză umanitară de patru zile cu ocazia sărbătorilor de Paștele creștin ortodox.

Premierul britanic Boris Johnson a vorbit despre recenta sa vizită la Kiev, când s-a întâlnit cu președintele ucrainean, „neîmblânzitul” Volodimir Zelenski. El l-a numit pe președintele Ucrainei „un conducător de neînduplecat al unei națiuni care luptă pentru supraviețuire, care strigă în numele unui popor cu inima de leu”.

SUA lucrează pentru a aduce arme în Ucraina cu o viteză „fără precedent”, spune un oficial din apăare.

O pană uriașă de fum a fost văzută ridicându-se deasupra fabricii de oțel Azovstal din orașul ucrainean asediat Mariupol. Forțele ruse au avansat după ce le-au cerut ucrainenilor din fabrică să depună armele până la prânz, ora Moscovei. Orașul-port este devastat de bombardamentele constante care i-au lăsat pe locuitori fără apă sau electricitate.

România își redeschide ambasada de la Kiev, a anunțat șeful diplomației române, Bogdan Aurescu.

Marea Britanie intenționează să revoce statutul Bursei de Valori din Moscova ca bursă recunoscută.

Ofensiva Rusiei în regiunea Donbas a început, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Atacuri au avut loc în întrega Ucraină. Ele au vizat fabricile de arme, căile ferate și alte ținte de infrastructură.

Președintele american Joe Biden va organiza marți o întâlnire video cu aliații americani pentru a discuta despre război, inclusiv despre planurile de izolare în continuare a Rusiei, a spus Casa Albă.

Cei 193 de membri ai Adunării Generale a ONU se reunesc marți pentru a discuta un proiect de rezoluție, susținut de Washington, obligându-i pe cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate să justifice utilizarea dreptului de veto.

ONU a raportat că peste 4,9 milioane de ucraineni au fugit din țară de la începutul invaziei rusești.

Armata SUA va antrena ucrainenii în domeniul folosirii unor arme ale artileriei începând chiar din zilele următoare, a declarat un înalt oficial al Pentagonului

Cel puțin 1.000 de civili se ascund în adăposturi sub uriașa fabrică de oțel Azovstal din orașul Mariupol, din sud-estul Ucrainei, au spus oficialitățile ucrainene, adăugând că Rusia bombardează în continuare fabrica.

19:57 19.4.2022

„Neîmblânzitul” Zelenski, omagiat de Boris Johnson

Premierul britanic Boris Johnson a vorbit despre recenta sa vizită la Kiev, când s-a întâlnit cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski.

El l-a numit pe președintele Ucrainei „un conducător de neînduplecat al unei națiuni care luptă pentru supraviețuire, care dă strigă în numele unui popor cu inima de leu”.

Johnson spune că l-a asigurat pe Zelenski că Marea Britanie și aliații săi au hotărât să ofere Ucrainei armele de care avea nevoie pentru a contracara asaltul rusesc.

Premierul britanic a adăugat că „urgența” este cu atât mai mare cu cât Rusia a lansat o nouă ofensivă în regiunea estică a Donbasului.

El a spus că scopul său este „să întărească Ucraina până la punctul în care Rusia nu va mai îndrăzni să o invadeze vreodată”.

20:14 19.4.2022

Consultări ale președintelui SUA, Joe Biden, cu aliații pe tema războiului din Ucraina. Klaus Iohannis, invitat la discuții

Președintele SUA, Joe Biden, a avut marți o nouă rundă de consultări telefonice cu aliații, lideri internaționați și ai UE și NATO, pe tema contracarării consecințelor agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei.

„Această nouă rundă de consultări transatlantice a avut loc în contextul evoluțiilor umanitare dramatice din Ucraina și al pregătirilor militare ale Federației Ruse pentru reluarea ofensivei. Liderii au analizat situația de securitate și perspectivele de evoluție ale acesteia, respectiv cea umanitară deosebit de gravă, rezultată în urma retragerii forțate a armatei ruse din zonele ocupate anterior, și au condamnat crimele comise împotriva civililor, dar și distrugerile masive ale zonelor locuite și ale infrastructurii civile. În context, a fost reiterat sprijinul puternic pentru activitatea Curții Penale Internaționale de a investiga, a judeca și condamna pe cei responsabili pentru crimele comise”, transmite președinția României într-un comunicat remis presei marți seară.

În intervenția sa, Klaus Iohannis „a condamnat cu fermitate crimele comise de trupele ruse împotriva civililor și continuarea bombardamentelor efectuate de armata rusă asupra țintelor civile”, spune biroul de presă al președinției.

El a făcut referire, totodată, la „demersurile complexe întreprinse de țara noastră în sprijinul Ucrainei, în plan politic, logistic și umanitar” și a „a subliniat că la eforturile consistente în sprijinul Ucrainei se adaugă și cele privind facilitarea fluxului a peste 770.000 de cetățeni ucraineni de la frontieră și găzduirea refugiaților pe teritoriul țării noastre.”

De asemenea, Klaus Iohannis a subliniat importanța implementării rapide a deciziilor Summitului extraordinar al NATO din 24 martie 2022, în special crearea accelerată a Grupului de Luptă în România, ca prim pas în direcția echilibrării și a consolidării prezenței NATO pe Flancul Estic, pe termen lung.

El a reiterat și necesitatea de a sprijini eforturile Republicii Moldova, în plan politic și economic, pentru gestionarea refugiaților ucraineni, dar și în cazul unei eventuale noi crize energetice.

„Președintele Klaus Iohannis a făcut apel la acțiuni hotărâte și coordonate pentru eliminarea dependenței energetice de Rusia, subliniind, de asemenea, că sancțiunile s-au dovedit un instrument eficient”, mai spune administrația prezidențială.

La consultări au participat președintele Franței - Emmanuel Macron, președintele Poloniei - Andrzej Duda, prim-Ministrul Marii Britanii - Boris Johnson, prim-ministrul Canadei - Justin Trudeau, cancelarul Germaniei - Olaf Scholz, prim-ministrul Italiei - Mario Draghi, prim-ministrul Japoniei - Fumio Kishida, secretarul general al NATO - Jens Stoltenberg, președintele Comisiei Europene - Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European, Charles Michel și președintele României, Klaus Iohannis.

21:13 19.4.2022

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, cere o pauză umanitară în Săptămâna Mare

Antonio Guterres a cerut Rusiei o pauză umanitară de patru zile cu ocazia sărbătorilor de Paștele creștin ortodox dacă de cel catolic, al ucrainenilor nu a fost posibil.

Secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, a condamnat ofensiva rusă din estul Ucrainei și a cerut un armistițiu de patru zile pentru a marca Săptămâna Mare a Bisericii Ortodoxe.

„În loc de sărbătorirea unei noi vieți, acest Paște coincide cu o ofensivă rusă în estul Ucrainei”, a spus Guterres.

„Concentrarea intensă a forțelor și a puterii de foc face această bătălie inevitabil mai violentă, sângeroasă și distructivă.”

El a cerut o „pauză umanitară” din Joia Mare până în Duminica Paștelui, pe 24 aprilie, pentru a permite deschiderea unei serii de coridoare umanitare.

El spune că Organizația Națiunilor Unite este gata să trimită de joi până duminică convoaie de ajutor umanitar către oamenii din zonele cel mai afectate precum Mariupol, Herson, Donețk și Luhansk.

21:45 19.4.2022

Joe Biden: SUA vor trimite mai multă artilerie în Ucraina

Președintele american Joe Biden a declarat că SUA vor trimite mai multe sisteme de artilerie în Ucraina pe fondul unei ofensive reînnoite a Rusiei în est.

De la începutul administrației Biden, SUA au oferit 3,2 miliarde de dolari în ajutor de securitate Ucrainei, inclusiv 2,6 miliarde de dolari de la începutul conflictului pe 24 februarie.

„Ceea ce am făcut acum este exact ceea ce președintele a făcut de la bun început. Adică oferă asistență semnificativă de securitate, asistență economică și sprijin poporului ucrainean", a declarat luni secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.

„Și vom continua să facem exact asta”, a adăugat ea.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG