Linkuri accesibilitate

Peste un milion de ucraineani au părăsit deja țara, estimează Organizația Națiunilor Unite.
Peste un milion de ucraineani au părăsit deja țara, estimează Organizația Națiunilor Unite.

Conflictul din Ucraina | „Bătălii aprige” pentru controlul granițelor. Zelenski cere din nou Occidentului „să închidă cerul” Ucrainei

În a unsprezecea zi de conflict, Rusia continuă atacul asupra marilor orașe din Ucraina, inclusiv în Mariupol, unde locuitorii au rămas fără curent, mâncare și apă. În capitalele occidentale oamenii au mărșăluit pentru pace.

Ziua de duminică a fost marcată de o nouă tentativă eșuată de evacuare a civililor din orașul-port Mariupol, de la Marea Azov. Forțele implicate în conflict au anunțat că vor înceta temporar focul, însă, la fel ca în ziua precedentă, bombardamentele au continuat.

Anterior, autoritățile din Mariupol anunțau că orașul este de zile întregi sub asediu și fără curent, mâncare și apă.

Între timp, mai multe companii au anunțat că își suspendă activitatea în Rusia, inclusiv giganți din domeniul financiar precum Visa și Mastercard.

Asta înseamnă că toate cardurile emise în Rusia de cele două companii nu vor mai putea fi folosite în afara țării.

De la Kiev, președintele Volodimir Zelenski a solicitat încă o dată Occidentului să „închidă cerul Ucrainei”, cerere pe care NATO a respins-o deja de teamă că ar putea provoca un conflict direct între Alianță și Rusia.

În Rusia, câteva mii de persoane au fost reținute de Poliție pentru că au ieșit să protesteze împotriva războiului. Președintele Putin a avut discuții telefonice cu președintele Franței, Emmanuel Macron, și cel al Turciei, Recep Tayyip Erdoğan.

10:20 6.3.2022

Protestatari reținuți în Rusia

Proteste împotriva războiului sunt programate astăzi în mai multe orașe din Rusia. Unele dintre ele au început deja.

Current Time informează că, până la această oră, 150 de persoane au fost reținute pentru că au participat la proteste, cele mai multe dintre acestea în Irkutsk – 54 de persoane.

La Krasnodar, activista Valeria Chugunova a fost reținută doar pentru că a anunțat o acțiune anti-război.

Proteste semnificative sunt anunțate la ora 14.00, ora Moscovei (13.00 ora României).

09:49 6.3.2022

Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei raportează 11.000 de soldați ruși morți din 24 februarie până în prezent. Cifra este aproximativă, arată ucrainenii, care spun că un calcul exact este complicat din cauza intensității ostilităților.

08:54 6.3.2022

SUA, ajutor de 2,75 miliarde de dolari pentru refugiați

Numărul refugiaților care fug de conflictul din Ucraina ar putea ajunge duminică, 6 martie, la 1,5 milioane, în timp ce luptele din marile orașe ucrainene continuă.

Agenția Națiunilor Unite pentru Refugiați a estimat că numărul refugiaților ar putea crește la 4 milioane până în iulie.

În timpul vizitei refugiaților ucraineni de la granița cu Polonia, ce a avut loc ieri, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a declarat că Washingtonul ar putea oferi 2,75 miliarde de dolari pentru criza umanitară actuală.

Antony Blinken a vizitat o tabără de refugiați din Polonia.
Antony Blinken a vizitat o tabără de refugiați din Polonia.

Armata ucraineană a declarat duminică că este implicată în „bătălii aprige” cu forțele ruse pentru controlul granițelor în orașul Mykolaiv din sud și Cernihiv în nord.

„Eforturile principale sunt concentrate pe apărarea orașului Mariupol”, a spus armata într-o postare pe Facebook.

Mariupol este de zile întregi sub asediu și fără curent, mâncare și apă. După ce Rusia a declarat încetarea focului pentru a deschide un coridor umanitar, oficialii locali au spus că populația de 450.000 de locuitori ar putea începe să părăsească orașul cu autobuzul și mașinile private. Dar evacuarea a fost amânată, oficialii spunând că „partea rusă nu aderă la încetarea focului și a continuat să bombardeze atât Mariupolul însuși, cât și împrejurimile sale”.

08:47 6.3.2022

Cei mai mulți refugiați din Ucraina ajung în România prin R. Moldova

Peste 30.000 de cetățeni ucraineni au intrat sâmbătă în România pe la punctele de trecere a frontierei. Mai mult de jumătate dintre aceștia au venit dinspre Republica Moldova.

Potrivit Poliției de Frontieră din România, de la declanşarea acestei crize, până la data de 05.03.2022, ora 24.00, la nivel naţional, au intrat în România 227.476 cetăţeni ucraineni şi au ieşit 155.680 cetăţeni ucraineni.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG