Linkuri accesibilitate

Atacul asupra Kievului a distrus mai multe ansambluri rezidențiale din oraș. Natali Sevriukova reacționează după ce casa sa a fost distrusă de o bombă.
Atacul asupra Kievului a distrus mai multe ansambluri rezidențiale din oraș. Natali Sevriukova reacționează după ce casa sa a fost distrusă de o bombă.

Rusia atacă Ucraina | Armata ucraineană apără Kievul. Bilanțul primei zile: sute de morți și răniți

În a doua zi a invaziei rusești din Ucraina, mai multe explozii au fost raportate vineri dimineață în capitala Kiev. Un bilanț al președinției ucrainiene, la mai puțin de 24 de ore de la startul atacului, arată că 137 de persoane au murit și peste 300 au fost rănite.

Exploziile și sunetul sirenelor antiaeriene s-au auzit pe parcursul nopții și în timpul zilei de vineri, la Kiev.

Capitala ucraineană se așteaptă la o nouă ofensivă majoră, trupele rusești pregătindu-se de noi atacuri din nord și din est, spun autoritățile ucrainene.

În tot acest timp, zeci de mii de oameni s-au îndreptat către granițe, ori s-au adăpostit la metrou din cauza noilor atacuri.

Armata ucraineană a anunțat că sunt recrutați acum și civilii peste 60 de ani.

În timp ce NATO a denunțat invadarea Ucrainei, iar țările occidentale au anunțat impunerea de noi sancțiuni, Moscova a susținut vineri că nu vrea să invadeze Ucraina, dar că nu acceptă ca țara vecină să fie condusă de „neo-naziști”.

Bilanțul primei zile de invazie este de 137 de morți și 316 răniți, potrivit președintelui ucrainean.

08:50 25.2.2022

Președintele Ucrainei: „Avem nevoie de o coaliție anti-război”

„Ne apărăm libertatea, țara noastră. Avem nevoie de o asistență internațională eficientă. Am discutat acest lucru cu Andrzej Duda (președintele Poloniei, n.red.). Am făcut apel la (Formatul) București 9 pentru ajutor de apărare, sancțiuni, presiune asupra agresorului. Împreună trebuie să punem Rusia la masa negocierilor. Avem nevoie de o coaliție anti-război”, a scris Zelesnki, pe Twitter, vineri dimineață.

Formatul București 9 (B9) este o inițiativă comună a României și Poloniei, la care s-au alăturat celelalte state membre NATO de pe Flancul Estic: Bulgaria, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Ungaria.

O clădire rezidențială avariată în Kiev, Ucraina, 25 februarie 2022.
O clădire rezidențială avariată în Kiev, Ucraina, 25 februarie 2022.

07:39 25.2.2022

Zelenski: Rusia va trebui să vorbească cu noi pentru a pune capăt războiului

Președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski, s-a adresat din nou cetățenilor săi, la primele ore ale dimineții. Discursul televizat a fost ținut atât în ucraineană, cât și în rusă.

„Rusia va trebui să vorbească cu noi mai devreme sau mai târziu despre cum să punem capăt ostilităților și să oprim această invazie. Cu cât mai repede va începe conversația, cu atât mai mici vor fi pierderile Rusiei”, a spus el.

Cu câteva ore înainte, el avertizase asupra intensificării atacului asupra capitalei. Zelenski a spus că nu are nicio intenție de a părăsi capitala și că știe că este ținta numărul 1 a Rusiei în acest moment.

07:21 25.2.2022

Video: O înregistrare arată schimburi intense de focuri în orașul ucrainean Sumî

Armata ucraineană a publicat imagini cu ceea ce spune că este un schimb de focuri între apărătorii ucraineni din orașul Sumî, situat în nord-estul țării, și atacatorii ruși.

Cu o populație de peste 260.000 de persoane, Sumî este o capitală regională care se află la mai puțin de 30 kilometri de granița cu Rusia.

Șeful administrației locale a declarat că un convoi militar rusesc de mari dimensiuni a trecut de oraș și se îndreaptă spre vest, în direcția capitalei Kiev.

El a mai spus că orașul Konotop, aflat în apropiere, este în prezent încercuit.

06:44 25.2.2022

Forțele rusești, la aproximativ 30 de kilometri de Kiev

Forțele mecanizate rusești care au intrat în Ucraina prin Belarus se aflau la aproximativ 32 de kilometri de Kiev, au declarat joi, la o ședință informativă, oficiali de top ai administrației Biden pentru membrii Camerei Reprezentanților, relatează CNN citând două persoane care au participat la discuții.

Oficialii au descris că alte forțe rusești, care au intrat în Ucraina dinspre Rusia, ca fiind puțin mai departe, dar că se îndreaptă spre Kiev ca să înconjoare orașul, cu intenția de a răsturna guvernul ucrainean, a mai spus unul dintre legiuitorii participanți.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG