Linkuri accesibilitate

Mai multe orașe din Ucraina au fost lovite de bombe începând de joi dimineață. Au fost înregistrate și mai multe decese, potrivit autorităților.
Mai multe orașe din Ucraina au fost lovite de bombe începând de joi dimineață. Au fost înregistrate și mai multe decese, potrivit autorităților.

Rusia a invadat Ucraina | 392 bombardamente. 137 de persoane ucise, 316 răniți. Noi sancțiuni internaționale

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunțat joi dimineață începerea operațiunilor militare în Ucraina. La scurt timp după anunț, au fost raportate explozii în Kiev și mai multe orașe ucrainene.

Rusia a anunțat începerea „operațiunilor militare” în Ucraina printr-un discurs televizat al președintelui Vladimir Putin, la primele ore ale dimineții. El a cerut soldaților ucraineni să depună armele.

Vladimir Putin a spus că, „din punct de vedere militar, Rusia modernă, chiar după destrămarea URSS, este una dintre cele mai mari puteri militare”, și a avertizat că extinderea NATO reprezintă un pericol la adresa securității Rusiei.

La scurt timp după anunțul președintelui rus, mai multe explozii s-au auzit în capitala Kiev, precum și în orașele Harkov, Kramatorsk, Dnipro, Mariupol, Odesa, și Zaporojie.

Comunitatea internațională a condamnat atacul „barbar, neprovocat și nejustificat". SUA și Marea Britanie au anunțat un nou set de sancțiuni împotriva Rusiei, Consiliul European a cerut „pregătirea și adoptarea urgente a unui nou pachet de sancțiuni individuale și economice care să vizeze și Belarusul".

NATO și-a activat planurile defensive, iar o reuniune, în format online, a liderilor Alianței va avea loc vineri.

Mii de ucraineni au părăsit sau încearcă să părăsească țara, mulți au petrecut ultimele 20 de ore în subsoluri sau stații de metrou transformate în adăposturi antiaeriene.

19:17 24.2.2022

Zelenski: Forțele de ocupație ruse încearcă să pună mâna pe Cernobîl

Forțele de ocupație ruse încearcă să pună mâna pe Cernobîl, avertizează președintele ucrainean, Volodimir Zelenski într-o postare făcută pe Twitter.

„Apărătorii noștri își dau viața pentru ca tragedia din 1986 să nu se repete”, a scris Zelenski, care a adăugat: „aceasta este o declarație de război împotriva întregii Europe.”

Trupele ruse din direcția Belarus au intrat joi într-o zonă din apropierea fostei centrale nucleare Cernobîl, a declarat un consilier al ministrului de interne al Ucrainei, în timp ce luptele continuă în toată țara, transmite Reuters.

Ministerul de Externe ucrainean a preluat avertismentul lui Zelenski, avertizând pe Twitter că un atac rusesc asupra Ucrainei ar putea „provoca un alt dezastru ecologic”.

„În 1986, lumea a văzut cel mai mare dezastru tehnologic la Cernobîl”, a scris ministerul pe Twitter. „Dacă Rusia continuă războiul, Cernobîl se poate întâmpla din nou în 2022.”

Ambasadorul Ucrainei în Statele Unite, Oksana Markarova, a spus, citată de CNN, că Garda Națională a Ucrainei lucrează pentru a proteja centrala nucleară de atacuri.

„Au încercat să pună mâna pe centrala nucleară de la Cernobîl, iar lupta se desfășoară chiar acolo, cu Garda Națională ucraineană care protejează stația de la Cernobîl de atac”, a spus Markarova în timpul unei conferințe de presă.

„Pentru prima dată de la dezastrul nuclear de la Cernobîl – după care Ucraina a protejat, împreună cu prietenii și aliații noștri europeni și americani, lumea de un alt dezastru nuclear – trebuie să o apărăm din nou de forțele ruse”, a adăugat ea.

18:58 24.2.2022

5.300 de români și străini au intrat în România, din Ucraina, într-o singură zi

În data de 24.02.2022, în intervalul orar 00.00-16.00, au intrat in România, prin punctele de frontieră situate la graniţa cu Ucraina (PTF Halmeu-jud. Satu Mare, PTF Sighetu-Marmatiei-jud. Maramures, PTF Siret-judetul Suceava, PTF Isaccea-judetul Tulcea) aproximativ 5.300 de persoane, cetăţeni români şi străini, în creştere cu 120% comparativ cu acelaşi interval orar al zilei anterioare, transmite Poliția de Frontieră.

18:39 24.2.2022

Peste 4.000 de ucraineni s-au refugiat în Republica Moldova

Peste 4.000 de persoane, majoritatea femei și copii, s-au refugiat din Ucraina în Republica Moldova, din fața invaziei rusești.

Încă nu este clar dacă intenționează să rămână acolo sau să treacă în România, remarcă BBC.

O explicație pentru numărul mare de femei și copii este că autoritățile ucrainene împiedică plecarea bărbaților care au vârsta optimă de înrolare - între 18 și 60 de ani.

„Ne așteptăm la un număr mult mai mare”, a declarat Roland Schilling, reprezentant regional al Agenției ONU pentru Refugiați, pentru BBC Chișinău.

„Suntem conștienți că se formează cozi mari la punctele de trecere a frontierei. Pregătim răspunsul umanitar împreună cu alte agenții ONU.”

ONU a avertizat anterior că o invazie a Ucrainei ar putea declanșa o criză pe scară largă a refugiaților.

18:27 24.2.2022

Liderii G7: Putin s-a poziționat de partea greșită a istoriei

Într-o declarație comună dată după o întâlnire virtuală avută joi, liderii G7 au declarat că președintele rus Vladimir Putin a „reintrodus războiul pe continentul european”.

„S-a poziționat de partea greșită a istoriei”, au scris liderii.

„Îl condamnăm pe președintele Putin pentru refuzul său consecvent de a se angaja într-un proces diplomatic, de a aborda întrebări legate de securitatea europeană, în ciuda ofertelor noastre repetate”, se arată în declarație.

„Suntem uniți cu partenerii, inclusiv NATO, UE și statele membre ale acestora, precum și Ucraina și rămânem hotărâți să facem ceea ce este necesar pentru a păstra integritatea ordinii internaționale bazate pe reguli”.

Reuniunea G7 s-a încheiat după puțin peste o oră.

Participanții la întâlnire, potrivit Casei Albe, au fost: președintele Biden, cancelarul german Olaf Scholz, prim-ministrul canadian Justin Trudeau, președintele francez Emmanuel Macron, prim-ministrul italian Mario Draghi, prim-ministrul japonez Kishida Fumio, prim-ministrul britanic Boris Johnson, președintele Comisiei Europene - Ursula von der Leyen, președintele Consiliului European - Charles Michel și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.

Încarcă mai mult

XS
SM
MD
LG